Cum au ajuns frații Cămătaru liderii lumii interlope după Revoluție. Serialul de la Pro TV care urmărește povestea clanului se lansează astăzi, 25 mai

Cu puțin timp înainte de lansarea serialului documentar „Cămătarii”, au ieșit la iveală mărturii despre începuturile unei dintre cele mai cunoscute grupări interlope din România postdecembristă: frații Cămătaru.
Giorgiana Amarie
25 mai 2026, 20:38
Cum au ajuns frații Cămătaru liderii lumii interlope după Revoluție. Serialul de la Pro TV care urmărește povestea clanului se lansează astăzi, 25 mai

La începutul anilor 2000, România se confrunta cu o creștere accelerată a crimei organizate. Grupările infracționale deveneau tot mai vizibile și mai violente, iar autoritățile desfășurau primele anchete de amploare împotriva rețelelor care își extinseseră influența dincolo de granițele țării. În centrul investigațiilor se regăsea un nume care avea să domine ani la rând primele pagini ale ziarelor: frații Cămătaru.

În haosul de după Revoluție, o serie de comandanți au fost eliberați printr-un decret rămas controversat până în prezent. Printre aceștia se aflau și frații Cămătaru, personaje care au devenit ulterior simbolul lumii interlope, notează Libertatea.

Citește și: Cum arată, azi, actorii din serialul-fenomen „Dr Quinn”. Cine sunt actorii care au renunțat definitiv la scenă și s-au reprofilat

După căderea comunismului, libertatea a însemnat pentru cei mai mulți plecarea spre Occident. Ajunși în state vest-europene, interlopii au profitat de lipsa de experiență a autorităților locale în combaterea acestui tip de criminalitate venită din Est.

În scurt timp, aceștia și-au extins activitățile și au construit primele rețele internaționale: „Îți dai seama, noi, veniți din comunism… Nu era niciun pericol pentru mine pe acolo”, spune Nuțu Cămătaru în documentarul regizat de Anghel Damian.

Conform specialiștilor intervievați în  „Cămătarii”, grupările românești au înțeles rapid cum funcționează sistemele occidentale și au exploatat vulnerabilitățile acestora.

„Sigur au avut informații despre cum se pot face bani acolo, despre infracțiunile prin care se pot face bani și sigur aveau informații și chiar au afirmat de multe ori că lumea de afară nu era pregătită pentru măsuri coercitive în cazuri de furt, de genul pe care ei îl făceau”, a spus psihologa Leliana Pârvulescu, expertă intervievată în documentar.

Frații Cămătaru au reunoscut că adaptarea a fost rapidă: „Nu eram la curent cu legislația țărilor în care urma să mergem, dar am învățat repede. Ne-am adaptat”, spune Sile Cămătaru, completat de fratele lui, Nuțu: „Eram brigăzi… Unii de pungași, alții de tâlhari”.

Citește și: Succes internațional pentru un brand românesc. Pantofi creați la Sibiu apar în serialul-fenomen „Emily in Paris” de pe Netflix

Serialul documentar de la Pro TV urmărește transformarea lumii interlope românești după anul 1990 și modul în care grupările locale au devenit parte din rețelele infracționale europene. Într-o perioadă în care instituțiile statului încă se reorganizau după căderea regimului comunist, clanurile interlope au profitat de vidul legislativ și de lipsa de coordonare dintre autorități. Anchetatorii aveau să descopere în următorii ani conexiuni care mergeau de la furturi și tâlhării până la rețele de proxenetism, cămătărie și trafic de persoane.

Documentarul Pro TV urmează să fie difuzat în fiecare luni, de la ora 23:30, aducând mărturii în premieră, imagini de arhivă și interviuri cu persoane-cheie care au urmărit ascensiunea și decăderea claurilor interlope.

https://www.youtube.com/watch?v=as2ONnGvezk&source_ve_path=MjM4NTE&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fwww.libertatea.ro%2F&embeds_referring_origin=https%3A%2F%2Fwww.libertatea.ro

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, succes după succes. Lovitura financiară cu care se mândresc cei mai bogați patroni din fotbalul românesc
Capital.ro
Documentul care se obține de la Casa de Pensii. Se aplică românilor din țară și străinătate. Îl cer autoritățile sau angajatorii
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Primă de 1.000 de lei de la stat. Documente necesare și unde se depun
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi