SUA, gata să ATACE Siria. Obama: „Nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri aeriene”

Barack Obama a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Statele Unite ale Americii sunt pregătite să atace Siria şi vor ataca regimul de la Damasc, însă nu înainte de o consultare cu legislativul american. Preşedintele SUA cere Congresului să aprobe o asemenea operaţiune.
Filip Stan
31 aug. 2013, 18:07
SUA, gata să ATACE Siria. Obama:

Am decis că SUA ar trebui să ia acţiuni militare împotriva Siriei. Nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri aeriene iar atacul va fi limitat. Va fi mâine, peste o săptămână sau o lună. Nu avem un program prestabilit„, a a declarat Obama într-o intervenţie solemnă de la Casa Albă, îndemnându-i pe congresmeni să susţină o asemenea operaţiune în numele „securităţii naţionale” a Statelor Unite.

Intervenţia publică a preşedintelui american a avut loc în contextul în care Washingtonul reflectează la reacţia pe care să o aibă faţă de un atac chimic sângeros împotriva unor civili în apropiere de Damasc pe 21 august şi în contextul în care Obama a evocat un „atac de avertisment” asupra Siriei.

Congresul este în vacanţă până pe 9 septembrie, ceea ce amână perspectiva unei acţiuni militare americane iminente împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Obama a precizat că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Congresului şi că aceştia au fost „de acord să pună o dezbatere şi un vot pe ordinea de zi, imediat ce Congresul îşi va reîncepe activitatea”. Liderii republicani din Camera Reprezentanţilor au anunţat, imediat după aceasta, că dezbaterea pe tema crizei din Siria va începe începe în săptămâna lui 9 septembrie.

Republicanii, care controlează Camera Reprezentanţilor, au păreri împărţite, existând un grup care susţine o intervenţie, ca senatorul John McCain, şi cei care reclamă mai întâi preşedintelui să elaboreze o strategie pe termen lung, cu scopul de a evita o încurcătură. În ceea ce îi priveşte pe democraţi, care deţin majoritatea în Senat, mulţi susţin administraţia, dar proiectul atacurilor nu întruneşte unanimitatea.

„În următoarele zile, administraţia mea va fi pregătită să furnizeze tuturor congresmenilor informaţiile de care au nevoie pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat în Siria şi de ce are acest lucru consecinţe atât de importante pentru securitatea naţională americană”, a adăugat preşedintele american.

Chiar dacă aş puterea să lansez această acţiune militară fără autorizarea specifică a Congresului, ştiu că ţara noastră va fi mai puternică dacă urmăm această cale şi că acţiunile noastre vor fi mai eficiente„, a apreciat Obama.

Revenind la atacul chimic de pe 21 august atribuit de către Washington regimului sirian, el a evocat „cel mai rău atac chimic comis în secolul XXI”, „o atingere la adresa demnităţii umane (şi care) reprezintă totodată un adevărat pericol pentru securitatea noastră naţională”.

Iată întrebarea pe care o adresez tuturor membrilor Congresului şi tuturor membrilor comunităţii internaţionale”, a continuat preşedintele, denunţând „paralizia” Consiliului de Securitate al ONU: „Ce mesaj trimitem noi, dacă un dictator poate gaza şi ucide sute de copii în văzul şi cu ştiinţa tuturor, fără să plătească pentru ceea ce a făcut?„.

„Suntem sătui de război, ştiu (…). Dar noi suntem Statele Unite ale Americii. Nu putem şi nu trebuie să ne facem că ignorăm ceea ce s-a întâmplat la Damasc. Sunt pregătit să acţionez faţă de aceste acte scandaloase. Şi cer, astăzi (sâmbătă) Congresului să transmită lumii un mesaj pentru a-i arăta că noi suntem pregătiţi să mergem înainte uniţi ca o singură naţiune”, a mai declarat Barack Obama.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Băncile centrale se tem de un nou val de inflație. Războiul din Orientul Mijlociu și petrolul scump complică deciziile privind dobânzile
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat