Municipiul din România care a redus biletul pentru transportul în comun la doar 1 leu pe zi. Abonamentul lunar costă numai 20 de lei

Locuitorii din Arad vor putea circula cu tramvaiele și autobuzele la un tarif de numai 1 leu pe zi, după ce Consiliul Local a aprobat noile prețuri care intră în vigoare de la 1 august, măsura fiind prezentată de administrație drept o soluție pentru reducerea traficului și a poluării urbane.
Andrei Ene
27 mai 2026, 12:48
Municipiul din România care a redus biletul pentru transportul în comun la doar 1 leu pe zi. Abonamentul lunar costă numai 20 de lei

Locuitorii din Municipiul Arad se vor bucura de un tarif la transportul public de numai 1 leu pe zi pentru tramvaie și autobuze, după ce consilierii locali au aprobat măsura, care se aplică de la 1 august, pentru a da timp Companiei de Transport Public să o implementeze.

„Mai urmează mecanismul administrativ, celelalte UAT-uri membre în ADI care trebuie să voteze şi Compania de Transport Public, partea tehnică de punere în aplicare. Am pus de la 1 august şi pentru ca cetăţenii să aibă timp, cei care au abonamente”, a spus primarul municipiului, Călin Bibarţ, la finalul şedinţei Consiliului Local.

Citește și : Prețuri mai mari la munte în minivacanța de Rusalii. Sinaia și Azuga, printre stațiunile preferate de români

Pentru reducerea tarifelor au votat 16 consilieri, unul nu a participat la vot, iar patru consilieri de la AUR s-au abținut.

Municipiul Arad intenționează, astfel, să devină o UAT în care este redusă poluarea din cauza gazelor mașinilor personale și în care este redus traficul auto din oraș.

„Transportul public electric reprezintă una dintre cele mai eficiente soluţii pentru protejarea mediului în contextul urbanizării accelerate şi al creşterii poluării, spre deosebire de vehiculele clasice pe combustibili fosili, în condiţiile în care mijloacele de transport electrice, precum tramvaiele sau autobuzele electrice, nu emit gaze poluante direct în atmosferă, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea nivelului de dioxid de carbon (CO2) şi a altor substanţe nocive”, se arată în referat.

Iată noile tarife de care se rov bucura locuitorii din Arad:

  • 1 leu/24 de ore;
  • abonament lunar urban adult – 20 lei;
  • abonament săptămânal urban – 5 lei;
  • abonament 2 săptămâni urban – 10 lei;
  • abonament nenominalizat urban – 40 lei;
  • abonament lunar subvenţionat cu 50% urban – 10 lei;
  • abonament săptămânal subvenţionat cu 50% urban – 2,50 lei;
  • bilet 1 călătorie adulţi trenuleţ de agrement – 1 leu,
  • bilet 1 călătorie copii trenuleţ de agrement – 1 leu.

Citește și : Noi reguli pentru șoferi în Timișoara. Riscă amenzi de până la 1.500 lei

Este o mare diferență, având în vedere că, în prezent, un bilet de călătorie urbană valabil o oră costă 4,5 lei, iar abonamentele costă peste 100 de lei.

Referitor la impactul bugetar, primarul declarase că în anul 2025 încasările din aplicarea tarifelor au fost de aproximativ 6 milioane de lei, în condiţiile în care bugetul total al Companiei de Transport Public a fost de zece ori mai mare, acest domeniu fiind puternic subvenţionat.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce viață duce Victor Pițurcă la 70 de ani. Locul special de unde își procură doar alimente sănătoase, nu mănâncă din altă parte
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Cât de des trebuie spălată lenjeria de pat vara. Puţini procedează aşa, însă îşi pun sănătatea în pericol
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan
MediaFlux
Mercur intră în Leu pe 11 iulie 2026! Ce reprezintă acest fenomen astrologic și care sunt cei mai afectați nativi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?