NATO întărește Poarta Focșani, „călcâiul lui Ahile” al flancului estic al alianței: „Suntem pregătiți să luptăm chiar din această noapte”

NATO desfășoară un exercițiu militar de amploare pentru apărarea „Porții Focșani”, zonă considerată unul dintre cele mai vulnerabile puncte de pe flancul estic al Alianței, în contextul în care infrastructura slabă și poziția strategică îi sporesc importanța în orice scenariu de securitate.
Andrei Ene
28 mai 2026, 07:52
NATO întărește Poarta Focșani, „călcâiul lui Ahile” al flancului estic al alianței: „Suntem pregătiți să luptăm chiar din această noapte”

NATO organizează cel mai amplu exercițiu militar dedicat apărării „Porții Focșani”, care este considerată unul dintre cele mai vulnerabile puncte de pe flancul estic, un veritabil „călcâi al lui Ahile” al flancului estic.

Este vorba despre o zonă cu o lățime de aproximativ 85 de kilometri întinsă pe teritoriul județelor Vrancea, Galați, Brăila sau Buzău. Dacă această suprafață ar fi capturată de Federația Rusă, Kremlinul ar avea cale liberă către București și spre țările din Balcani.

Generalul de brigadă Bogdan Tudorache explică importanța regiunii:

„Poarta Focșani este unul dintre cele mai importante puncte pentru apărarea flancului estic, deoarece poate oferi culoare de mobilitate trupelor care ar ataca teritoriul NATO.”

Citește și : Municipiul din România care a redus biletul pentru transportul în comun la doar 1 leu pe zi. Abonamentul lunar costă numai 20 de lei

Pentru a preveni un astfel de scenariu, NATO monitorizează zona și își actualizează constant planurile de apărare pentru flancul estic. Un general spaniol afirmă că Alianța este pregătită pentru orice situație:

„Suntem pregătiți să luptăm chiar din această noapte. Avem tot ce ne trebuie pentru a apăra Alianța. Muncim 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Prin faptul că ne îmbunătățim planurile defensive, le transmitem potențialilor agresori că nu au nicio șansă de succes.”

NATO și Armata României încearcă să găsească soluții și pentru infrastructură rutieră.

Principala problemă în zona „Porții Focșani” este lipsa de infrastructură, pentru că nu există suficiente șosele sau autostrăzi capabile să suporte traficul vehiculelor militare grele.

Acesta este motivul pentru care, la finalul exercițiului militar, Ministerul Apărării Naționale va transmite către Ministerul Transporturilor o listă cu solicitări urgente.

Grupul de Luptă de la Cincu este prima unitate ce ar putea fi trimisă în luptă în cazul unei invazii a trupelor ruse care să ajungă la „Poarta Focșani”. Militarii au nevoie, însă, de ore întregi pentru a ajunge pe linia frontului.

Citește și : Noi reguli pentru șoferi în Timișoara. Riscă amenzi de până la 1.500 lei

În cazul unui atac fulger, Armata României și NATO s-ar putea baza, într-o primă fază, aproape exclusiv pe Aviație.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT