Sunt uneori situații în care ATM-ul debitează un contul, dar nu eliberează numerarul sau îl eliberează cu întârziere. În cele mai multe cazuri este vorba despre o problemă tehnică, iar banii sunt recuperați după verificările efectuate de bancă. Există însă și situații mai rare în care incidentul poate avea legătură cu o tentativă de fraudă, potrivit Capital.
O operațiune bancară care pare să se desfășoare normal te poate lăsa fără bani în cont. Mai exact, în cazul unei fraude suma este retrasă din cont, însă fanta de distribuire a bancnotelor rămâne goală.
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să nu pleci imediat de lângă ATM. Atunci când observă că banii nu apar, mulți oameni presupun că operațiunea a eșuat și pleacă imediat. Specialiștii în securitate bancară recomandă însă exact contrariul.
Uneori eliberarea bancnotelor poate întârzia câteva secunde. Dacă utilizatorul părăsește zona prea repede, există riscul ca numerarul să fie distribuit ulterior și să fie luat de altcineva.
Este recomandat să aștepți până când operațiunea este complet încheiată și ATM-ul revine la ecranul destinat următorului client.
În același timp, este util să verifici dacă apar mesaje de eroare pe ecran sau alte informații care pot explica incidentul. Dacă ATM-ul a emis o chitanță, aceasta trebuie păstrată. La fel de important este să notezi ora exactă a tranzacției, suma solicitată și locația bancomatului.
Citește și: Sumele uriașe cheltuite de primării pentru ziua de 1 iunie. Pe ce au dat banii primarii în plină austeritate
Dacă situația o permite, pot fi făcute și fotografii ale ecranului sau ale bancomatului, mai ales dacă sunt afișate mesaje de eroare.
După apariția incidentului, următorul pas este anunțarea băncii emitente a cardului. Majoritatea instituțiilor bancare au linii telefonice dedicate pentru situații urgente și probleme legate de carduri sau ATM-uri.
În multe cazuri, reclamația poate fi înregistrată imediat telefonic, iar ulterior clientului îi pot fi solicitate informații suplimentare sau documente justificative.
Deși majoritatea incidentelor au cauze tehnice, există și situații în care problema poate fi rezultatul unei fraude. Una dintre cele mai cunoscute metode utilizate de infractori este așa-numitul „cash trapping”. În acest caz, fraudatorii montează un dispozitiv fals în zona prin care ATM-ul eliberează bancnotele. Aparatul procesează normal retragerea și scoate banii, însă aceștia rămân blocați în dispozitivul instalat de infractori.
Clientul vede că numerarul nu apare și presupune că ATM-ul este defect. După ce pleacă, persoanele care au montat dispozitivul revin și recuperează bancnotele blocate. Dacă există indicii privind o activitate infracțională, incidentul poate fi raportat și Poliției.
Păstrarea documentelor, a chitanțelor și a oricăror fotografii realizate la fața locului poate ajuta atât banca, cât și autoritățile să clarifice situația.