Cât costă bancnota de zero euro și de unde poate fi cumpărată

Puține persoane știu că bancnota de zero euro chiar există. A început să fie fabricată încă de la mijlocul anilor 1990, în scop comemorativ.
Alina Costache
28 mai 2026, 14:11
Cât costă bancnota de zero euro și de unde poate fi cumpărată

Bancnota de zero euro a fost creată de Richard Faille pentru a comemora figuri istorice, simboluri pop, monumente, repere celebre sau personaje fictive.

De unde cumpărăm bancnota de zero euro

Bancnota de zero euro poate fi cumpărată ca suvenir din muzee și diferite magazine turistice. Milioane de exemplare au fost vândute de-a lungul anilor în toată Europa.

Pentru a putea crea bancnota de zero euro, Richard Faille s-a adresat tipografiei specializate Oberthur Fiduciaire, care colabora de ani de zile cu BCE la tipărirea bancnotelor reale. Următorul pas a fost să obțină o autorizație chiar de la Frankfurt, deoarece bancnota imită banii de hârtie, scrie Antena3.ro. 

Citește și Bancnota folosită de români care dispare din circulație. Banca Centrală Europeană a anunțat că nu va mai fi printată deloc

Richard Faille a obținut aprobarea deoarece instituția a considerat că ”0-ul” era suficient de mare și nu exista riscul să fie confundată cu o bancnotă reală.

Bancnota de zero euro este produsă la fel ca și bancnotele reale. Se folosește aceeași hârtie din bumbac pur, un filigran personalizat, o bandă de securitate, o hologramă, microimprimare, cerneluri iridescente, elemente vizibile doar la lumină UV și un număr secvențial unic.

Este de culoare violet, la fel ca bancnota de 500 de euro care a fost scoasă din producție în 2019, dar cae este încă utilizabilă. Chiar dacă nu se pot face plăți cu ea, bancnota de zero euro este produsă în ateliere de securitate acreditate de BCE.

Bancnota lui Faille se vinde cu 2-3 euro. Sunt și versiuni care pot ajunge să coste până la 8-10 euro.De asemenea, o bancnotă de zero euro care înfățișează orașul german Kiel s-a vândut pe eBay cu 500 de euro.

Citește și Cu cât se vinde în 2026 celebra bancnotă de 2000 de lei cu eclipsa totală de Soare. Iei bani frumoși dacă ai așa ceva acasă