Constantin Toma şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în PSD

Primarul Buzăului, Constantin Toma, care a votat în favoarea premierului Bolojan şi a fost deseori critic la adresa conducerii social-democraţilor, a renunţat la funcţiile deţinute în PSD.
Viorel Dobran
02 iun. 2026, 11:17
Constantin Toma şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în PSD
PSD nu vrea să intre la guvernare. Anunțul de ultimă oră făcut de primarul Buzăului, Constantin Toma: „Partidul încearcă să se folosească de fundul altuia și apoi să salveze situația”

Constantin Toma a renunţat la funcţiile deţinute în PSD, anunţând decizia într-o scrisoare pe Facebook. „Azi, 2 iunie 2026, mi-am dat demisia din cele două funcții de conducere pe care le ocupam în Partidul Social Democrat, respectiv de președinte al Organizației Municipale PSD și de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD.
În ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău, o parte importantă din consilierii PSD au votat împotriva unor proiecte inițiate de mine, ca primar.
Pe 5 iunie se fac 10 ani de când m-ați ales ca primar și m-am străduit prin proiectele propuse spre aprobare Consiliului Local să răspund așteptărilor și intereselor dumneavoastră. Am preluat Primăria într-o situație foarte grea și împreună cu echipa pe care am construit-o am reușit să obținem rezultate bune, cu ecouri atât prin țară dar și peste hotare.
Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD și a unei părți importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat.

EXCLUSIV – Ilie Bolojan a luat masa cu lideri PNL la o cherhana din apropierea Capitalei. Ce a ales premierul din meniu

Regret pasul pe care l-am făcut, în condițiile în care Organizația Municipală PSD Buzău este una din cele mai performante la nivel național, iar sub conducerea mea, pentru prima dată în istoria locală, s-a obținut majoritatea PSD în Consiliul Local.

În același timp, rezultatele obținute în plan administrativ au făcut să mă alegeți ca primar, iar la ultimele două rânduri de alegeri locale chiar cu 78%, respectiv 67%. Sunt convins că atitudinea conducerii de la Buzău și a consilierilor locali PSD, este legată de critica mea față de politica dusă de conducerea centrală a PSD, care a pus țara într-o situație foarte dificilă!

Dragi buzoieni, vă mulțumesc pentru încredere și susținere și vă asigur că voi continua să muncesc pentru un oraș mai bun și mai frumos!”, a scris Constatin Toma pe Facebook.

Constantin Toma:  Cruciada bunului simț începută de Ilie Bolojan trebuie să continue. PNL crește, Ilie Bolojan crește, PSD crește și el, dar ca morcovul

Cea mai bună soluție pentru criza politică din prezent ar fi un Guvern PSD-PNL-USR-UDMR, cu Ilie Bolojan premier și fără Sorin Grindeanu, spune primarul Buzăului, Constantin Toma, una dintre vocile critice din Partidul Social Democrat la adresa conducerii acestei formațiuni. „Partidul meu se duce în cap. PNL-ul crește, Ilie Bolojan crește, PSD-ul crește și el, dar ca morcovul”, afirmă primarul.

„Cruciada bunului simț în politica românească începută de Ilie Bolojan ar trebui să continue. Modul în care joacă partidul meu, Partidul Social Democrat, este unul foarte periculos, a pus țara într-o situație foarte-foarte proastă, practic, fără ieșire în acest moment”, afirmă la RFI Toma.

Primarul PSD al Buzăului îi critică pe liderii partidului său.„Partidul meu se duce în cap și cei care conduc PSD nu văd acest lucru. Partidul este conform ultimelor sondaje la 13%-14%, vorbesc de oamenii care intenționează să se ducă la vot, iar domnul care trebuia să fie locomotivă, domnul Sorin Grindeanu, este sub 10% în sondajele făcute (…). PNL-ul crește, Ilie Bolojan crește, PSD-ul crește și el, dar ca morcovul”, adaugă Constantin Toma.

El se arată dezamăgit de președintele Nicușor Dan. „Cu părere de rău, a dezamăgit multă lume, inclusiv pe mine, care l-am susținut foarte mult, pentru că din păcate, dă senzația că este pe partea PSD-ului și nu cred că este cea mai bună soluție pentru dumnealui, a acestui PSD, condus de domnul Sorin Grindeanu, pentru că sunt o mulțime de oameni sănătoși în PSD”, mai spune Toma.

Citește și: SONDAJ AVANGARDE: 56,4% din români vor alegeri anticipate, 53% – resping premierul tehnocrat

Întrebat care ar fi cea mai potrivită soluție la criza politică din prezent, primarul Buzăului a răspuns: „PSD, PNL, UDMR, USR, fără Sorin Grindeanu, cu Ilie Bolojan premier, pentru că a arătat că poate și că vrea (…). Omul ăsta este cel dintâi prim-ministru care are poziția care trebuie pentru această țară, să așeze această țară pe meritocrație și pe valori adevărate și să ne pună la treabă pe toți”.

Întrebat dacă nu ar trebui să ieșim totuși din logica liderului mesianic, Constantin Toma a replicat: ”Problema este că politica în general este făcută de oameni. Dacă nu apare cineva care să ne miște, nu cred că vom face ceva”.

Guvernul Bolojan a fost demis la începutul lunii mai
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis. Moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Bolojan a trecut de Parlament, la începutul lunii mai, cu 281 de voturi „pentru”. Moțiunea intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România pe fondul nemulțumirilor legate de reformele adoptate de Executivul condus de liberalul Ilie Bolojan.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Daniel Pancu pleacă din România! Unde merge în vacanță și ce își ia cu el în bagaje?
Capital.ro
Nicușor Dan ar putea anunța astăzi propunerea de premier. Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cât costă să devii independent energetic în 2026. În câți ani îți scoți banii pe panouri fotovoltaice și ce opțiuni de finanțare au românii
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
De ce ar fi fost convocat, de fapt, Andrei Șucu la naționala României: ”Are 6 meciuri în 6 luni la nivelul lui de vârstă! M-am întâlnit cu un oficial FRF, asta mi-a zis”
MediaFlux
Pensii iunie 2026. Anunțul așteptat de aproape 5 milioane de pensionari
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți