Prima reacție a șefului Statului Major al Apărării la acuzațiile DNA, de complicitate la uzurparea funcției: „Nu am săvârșit nicio faptă de corupție. Momentul ales pentru formularea acuzațiilor e cel puțin curios”

Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a fost pus sub acuzare de secția militară a DNA. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar penal pentru că a suplimentat locurile de la buget la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport pentru a favoriza admiterea fiicei adjunctului său.
Oana Anghel
02 iun. 2026, 17:44
Prima reacție a șefului Statului Major al Apărării la acuzațiile DNA, de complicitate la uzurparea funcției:

La scurt timp, generalul Gheorghiță Vlad a reacționat pe rețelele sociale susținându-și nevinovăția. Șeful Statului Major respinge acuzațiile care i se aduc și susține că nu a săvârșit nicio faptă de corupție. Totodată, Vlad insinuează faptul că ar exista o legătură între momentul ales pentru formularea acuzațiilor și „contextul deosebit de sensibil și complex la nivel național„.

În contextul informațiilor care circulă cu privire la persoana subsemnatului, vă informez următoarele:

Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.

Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestor acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național.

Citeste si Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, despre cum acționează România dacă Rusia atacă Țările Baltice: „Articolul 5 se va aplica necondiționat”

Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor.

Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor.

Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.

În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru. Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala„, afirmă generalul Vlad într-o postare pe Facebook.

Reamintim că generalul Gheorghiță Vlad s-a prezentat, marți dimineața, la DNA pentru audieri. La intrarea în sediu, acesta a firmat că nu știe motivul pentru care a fost convocat.

Ulterior, procurorii DNA au clarificat că șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, are calitatea de suspect într-un dosar penal pentru că a suplimentat locurile de la buget la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport pentru a favoriza admiterea fiicei adjunctului său.

La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, i-au adus la cunoștință generalului VLAD GHEORGHIȚĂ, șef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.

Citeste si Ce înseamnă, de fapt, susţinerea unui „efort de război”. Cum trebuie înţeles anunţul şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad

Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.

Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.

Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală”, a transmis DNA.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Lewis Hamilton, imagini de senzație alături de familia sa și Kim Kardashian. E tot mai apropiat de copiii vedetei
Capital.ro
O asigurare poate aduce mai mult decât protecție. Ce premii sunt puse la bătaie de OMNIASIG
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România