Mihai Trăistariu a dezvăluit că a închiriat garsonierile din Mamaia Nord cu 250 de lei pe noapte în această perioadă, dar că în timpul lunilor de vară prețul va fi de 350 de lei pe noapte. Mai mult, cântărețul a precizat că are deja ocupate 90% dintre locații pentru acest sezon.
După ce vorbit despre prețul pe care îl cere pe chirie, Mihai Trăistariu a dezvăluit și că are aceași cameristă de șapte ani și că i-a mărit salariul în fiecare sezon.
„Am o cameristă de vreo șapte ani, i-am tot majorat salariul în fiecare an, căci toate s-au mai scumpit. I-am zis că îi mai dau 500 de lei în plus în 2026. Și m-am ținut de cuvânt, i-am mărit salariul. Este o femeie harnică, vreau să rămână la mine, așa că trebuie majorate salariile, chiar dacă eu nu închiriez cu mai mulți bani comparativ cu alți ani. Doamna are și carte de muncă și tot ce trebuie, e un loc de muncă bun. Și eu și ea suntem mulțumiți de colaborare”, a spus Mihai Trăistariu pentru Click.
În urmă cu un an, artistul a confirmat că reușește să câștige aproximativ 50.000 de euro pe an din închirieri. Tot la acea vreme, Mihai Trăistariu spunea că, pentru 2 -3 ore de muncă pe zi, camerista lui avea un salariu de 2.500 de lei.
Astfel, ținând cont de promisiunea artistului, se pare că în prezent camerista lui Mihai Trăistariu de la mare are un salariu de 3.000 de lei.