Până în prezent, trei femei au înregistrat plângeri oficiale împotriva psihologului pentru agresiune sexuală și tentativă de viol, în timp ce alte 16 tinere au oferit mărturii jurnaliștilor de la PressOne despre abuzurile suferite.
„A închis ușa, eu eram în picioare, s-a apropiat de mine și mi-a băgat mâna în pantaloni, în zona intimă. Moment în care m-am blocat total, nu am știut ce să mai spun, m-am retras. Nu am putut să-i spun nimic în momentul ăla: ‘De ce faci asta, ce…?’. Am plecat și de atunci nu am mai avut nicio legătură”, a spus una dintre victime.
„Cu degetul, mi-a arătat unde este punctul meu G. După care mi-a atins și sânii, m-a întrebat dacă am silicoane, i-am spus că nu. Mi-a spus că am pielea fină. Apoi am plecat și am realizat ce mi s-a întâmplat. În acea ședință mi-a spus să nu spun nimănui ce s-a întâmplat”, a precizat altă femeie care a avut de-a face cu Duvac.
O altă femeie povestește că Duvac ar fi încercat să o violeze, într-o cameră de hotel unde o chemase după o conferință susținută în Iași; „M-a împins pe pat, s-a urcat pe mine și a încercat să-mi bage mâna între picioare. Deci am luptat fizic. Eu îl împingeam cu genunchiul, el stătea deasupra mea și încerca să mă convingă să accept”.
În urma dezvăluirilor, procurorii s-au sesizat din oficiu și au început cercetările. „Vorbim de infracțiuni de viol, de folosirea funcției în scop sexual, de agresiune sexuală. Din discuția cu clientul meu, acesta neagă acuzațiile. Sunt fapte foarte vechi care, după 7 ani, au ieșit la lumină. Din punctul nostru de vedere nu sunt demonstrate cu nimic”, a spus Bogdan Buneci, avocatul psihologului.