Antonescu propune o comisie parlamentară deschisă societăţii civile pentru proiectul Roşia Montană

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a propus ca, pentru dezbaterea proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, în Parlament să se înfiinţeze o comisie specială deschisă, în care alături de parlamentari să se poată exprima societatea civilă.
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 12:33

"Pe un proiect care stârneşte foarte multe controverse în opinia publică românească, Roşia Montană, la Parlament va trebui constituită o comisie care să se dedice acestui proiect, o comisie deschisă, în care oamenii, organizaţiile nonguvernamentale să se exprime, să o poată face nu doar în stradă, nu doar pe forumuri, nu doar în presă, ci acolo unde propriu-zis se ia decizia", a afirmat Crin Antonescu, informează Agerpres.

El a precizat că USL doreşte să ducă în Parlament dezbaterea publică politică a unor "teme mari" cum ar fi Roşia Montană, Siria.

Crin Antonescu a menţionat că Parlamentul va stabili dacă se va înfiinţa comisia, componenţa acesteia şi perioada în care va trebui să elaboreze un raport pentru acest proiect de lege.

Premierul Victor Ponta a adăugat că ideea unei astfel de comisii "a venit din societatea civilă".

„Pe un proiect care stârneşte foarte multe controverse în opinia publică românească, Roşia Montană, la Parlament va trebui constituită o comisie care să se dedice acestui proiect, o comisie deschisă, în care oamenii, organizaţiile nonguvernamentale să se exprime, să o poată face nu doar în stradă, nu doar pe forumuri, nu doar în presă, ci acolo unde propriu-zis se ia decizia”, a afirmat Crin Antonescu, informează Agerpres.

El a precizat că USL doreşte să ducă în Parlament dezbaterea publică politică a unor „teme mari” cum ar fi Roşia Montană, Siria.

Crin Antonescu a menţionat că Parlamentul va stabili dacă se va înfiinţa comisia, componenţa acesteia şi perioada în care va trebui să elaboreze un raport pentru acest proiect de lege.

Premierul Victor Ponta a adăugat că ideea unei astfel de comisii „a venit din societatea civilă”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat