Rocsana Marcu a făcut eforturi pentru a-și păstra poziția de lider și continuă să investească masiv în educația sa. Recent, aceasta și-a extins competențele profesionale, devenind specialistă în Dreptul Proprietății.
„De o lună și jumătate mi-am luat doctoratul, sunt doctor în Drept, specializată în Dreptul Proprietății. Sunt foarte fericită! Dacă e totul ok, weekendul ăsta dau drumul la niște cursuri de real estate și cel care ajunge la nivelul superior va veni în Dubai, să facă training cu mine, să îl învăț totul, de la A la Z.
Deja prima fată cu care am făcut asta și pe care am învățat-o imobiliare, a vândut o vilă super scumpă, în Marbella, zilele trecute, parcă de vreo 12 milioane de euro.
M-am extins mult, am multe colaborări și cu dezvoltatorii mari. Sunt foarte fericită că și în România se construiesc niște case superbe. Am vândut ceva foarte frumos la Snagov, unor străini, o vilă pe malul lacului, și am cereri destul de multe și pentru România, pentru casele astea exclusiviste.
La fel, vând foarte bine și în Marbella, și clienții mei din Dubai, localnicii, fac întotdeauna investiții și în alte părți. Am vândut o proprietate și la Cannes. Și la St. Tropez. Se vinde foarte bine acum, mai ales de când cu conflictul ăsta! Prețurile cresc în Dubai!”, a povestit Rocsana Marcu pentru Click.ro.
Fosta prezentatoare obține venituri considerabile și din predarea cursurilor de imobiliare. Oferta sa este structurată pe trei categorii, iar prețurile variază între 88 și poate ajunge la 8.888 de euro, în funcție de nivelul de formare ales de cursant.
„Eu fac cursurile de real estate. Am trei etape. Prima etapă cu cel mai mic preț, pentru cei care dau play la lecții și învață singuri, de acasă, a doua – după ce văd cursurile mele, se întâlnesc cu mine pe Zoom, îi iau iar de la început, până la final, și fac pregătire cu ei, și cel mai avansat, care e și cel mai costisitor, vin în Dubai și stau cu mine, de dimineață până seara, și le arăt practic tot-tot ce au de făcut, să își deschidă propria companie. Îi învăț tot, de la A la Z, și cu dezvoltatorii, contracte, sisteme, tot, își fac business-ul sub îndrumarea mea.
Pachetele pornesc de la 88 de euro, cel online – accesează singur cursul, pentru trainingul cu mine online costă 888 euro și 8.888 euro – venit în Dubai, le asigur eu două nopți de cazare, și o zi întreagă fac practică cu mine, de dimineață până seara, pleacă pregătiți să își facă businessul de la zero, în țara în care locuiesc”, a mai spus Rocsana Marcu.