„În afară de lucrurile care țin de țara noastră, de a avea un guvern eficient, de a nu ieși din țintele bugetare pentru că altfel tot ce au răbdat românii va fi anulat și ne vom întoarce într-o situație mai complicată, în afară de a face o bună guvernare, avem și o experiență pe care am avut-o cu PSD timp în care ne-am pierdut total încrederea în ceea ce face acest partid.
Nu și-au respectat înțelegerile, deși aveam elemente explicite, reduceri de personal în administrație, dar n-am putut să împingem asta, deși aveam alte lucruri. Un partid care nu doar că a fugit de răspundere, dar a mințit, a căutat să identifice vinovați, nu a respectat nimic și a dărâmat guvernul când interesul clientelei politice a fost afectat.
Nu putem să votăm un guvern în care există secretari de stat desemnați de PSD sau miniștri care sunt în mod evident asociați acestui partid. Neavând nicio bază de încredere, nu ai cum să-ți imaginezi că vei merge mai departe.
În termeni reali, cei care cunosc situația guvernărilor, o bună parte de oamenii de decizie în eșaloanele doi și trei sunt oameni care, într-o manieră sau alta, au ajuns pe o filieră a PSD și, deci, PSD, într-o formă indirectă, are o bună reprezentare în aparatul de stat din România.
Nu putem să votăm un guvern în care oameni de decizie care generează politicile guvernului provin de la PSD, pe baza experienței pe care am avut-o și a pierderii totale a încrederii în acest partid. Trebuie văzut dacă va trece acest guvern, dar nu cred că comportamentul PSD se va schimba. Le convine un astfel de guvern pentru că îi ajută să fugă de răspundere. În condiții normale, un partid ce are cel mai mare număr de parlamentari ar fi trebuit să își asume răspunderea și să spună: da, putem forma guvernul.
Pentru asta îți trebuie responsabilitate și demnitate, care s-a dovedit că nu există. Este ușor să fii în liniile doi-trei și seara să îl desființezi în mod direct sau prin goarnele pe care le pot folosi. Chiar și în aceste ore acest lucru se întâmplă.”, a declarat Ilie Bolojan la Euronews.