Ilie Bolojan, sceptic în privința unei colaborări între Eugen Tomac și PSD: „La fuga de răspundere, la minciuni și la populism nu poate să îi întreacă nimeni”

Ilie Bolojan nu crede într-o colaborare eficientă între Eugen Tomac și PSD, în eventualitatea în care acesta va ajunge la conducerea Guvernului.
Alina Costache
04 iun. 2026, 21:40
Ilie Bolojan, sceptic în privința unei colaborări între Eugen Tomac și PSD: „La fuga de răspundere, la minciuni și la populism nu poate să îi întreacă nimeni”

Prezent joi seara în platoul Euronews, Ilie Bolojan a declarat că succesul unui premier nu depinde doar de abilitățile sale personale, ci și de disponibilitatea partenerilor politici de a coopera cu bună-credință.

Premierul demis a reluat criticile la adresa social-democraților, susținând că experiența sa din ultimele 11 luni de guvernare i-a demonstrat că PSD a fost preocupat mai degrabă de imagine și de interesele clientelei politice decât de asumarea unor măsuri dificile.

Bolojan a mărturisit că, pe parcursul colaborării cu PSD, a ales să evite conflictele publice și chiar a cerut colegilor din PNL să nu răspundă atacurilor venite din partea partenerilor de coaliție. În opinia sa, formula discutată în prezent, prin care mai multe partide ar susține indirect Guvernul fără a forma oficial o coaliție funcțională, este sortită eșecului.

Vezi și Ilie Bolojan rupe orice cale de împăcare cu PSD după desemnarea lui Eugen Tomac: „Ne-am pierdut total încrederea în ceea ce face acest partid. Nu doar că a fugit de răspundere, dar a mințit, a căutat să identifice vinovați, nu a respectat nimic și a dărâmat guvernul când interesul clientelei politice a fost afectat”

Acesta consideră că o astfel de construcție politică nu poate genera eficiență administrativă și nici asumarea responsabilității pentru deciziile dificile pe care viitorul executiv va trebui să le ia.

„Într-o relație între mai mulți oameni, abilitățile tale personale te pot ajuta să ai o relație mai bună sau mai proastă, dar dacă cei care sunt parteneri de dialog sunt bine intenționat. Dacă nu sunt, e greu de presupus că vei reuși să faci o masă critică, mai ales pe probleme care nu sună bine. Cei ce se află la masă sunt interesați de imaginea personală, de interesele clientelei politice.

Vorbesc după o experiență de 11 luni în care cel puțin 10 luni de zile am suportat cu stoicism toate acuzele care mi se făceau din zona PSD. Am rugat PNL să nu răspundă, crezând că e o soluție să ne facem că nu vedem ceea ce vedea toată lumea.

Acum trebuie discutat cu mai multe partide. Forma de a încerca să ai o coaliție de facto dar nu care să fie de drept funcțională, că nu mai poate funcționa, este una care nu poate duce la randamente guvernamentale, la asumări de răspundere.

La fuga de răspundere, la minciuni și la populism nu poate să îi întreacă nimeni pe foștii noștri parteneri. Nu cred că oameni obișnuiți cu asta își vor schimba dintr-o dată abordarea, nu se va întâmpla asta.”, a spus Ilie Bolojan.

Citește și Ilie Bolojan, despre susținerea premierului proaspăt nominalizat, Eugen Tomac: „Vom avea o discuție cu premierul desemnat și apoi vom lua o decizie”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
CFR Cluj, adversari infernali în Conference League. Echipa din țara lui Haaland cu jucători de mare valoare. Puștiul care valorează 10 milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. Întâlnire cu românii duminică, 26 iulie. Unde va fi prezent
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche în 2026. Unde găsești cele mai mici tarife
Adevarul
Sanitas avertizează: Noua lege a salarizării taie sporuri și riscă să readucă exodul medicilor
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
EXCLUSIV Răsturnare în divorțul milionarului Daniel Tudor! Ramona Tudor Gunata, la shopping de lux cu iubitul secret
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România