Primarul care îi promitea unei angajate de 20 de ani „salariu bun, prime și relații” în schimbul favorurilor sexuale, condamnat definitiv

Decizie definitivă pentru primarul acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Alina Costache
05 iun. 2026, 11:40
Primarul care îi promitea unei angajate de 20 de ani „salariu bun, prime și relații” în schimbul favorurilor sexuale, condamnat definitiv

Primarul care îi promitea unei angajate de 20 de ani „salariu bun, prime și relații” în schimbul favorurilor sexuale a fost condamnat definitiv. Mihai Georgescu, fostul primar al comunei Călinești din județul Argeș, a fost găsit vinovat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, după ce, potrivit procurorilor și judecătorilor, a solicitat în mod repetat favoruri sexuale unei tinere angajate în schimbul unor avantaje profesionale.

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat hotărârea definitivă în dosar și a stabilit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce în primă instanță fostul edil fusese condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare.

Deși a obținut o reducere a pedepsei și suspendarea executării acesteia, instanța de apel nu a contestat existența faptelor și nici concluzia că fostul primar s-a folosit de autoritatea funcției pentru a încerca să obțină favoruri sexuale de la o subordonată.

Faptele au început în toamna anului 2021, când o tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani urma să fie angajată ca agent de pază la Primăria Călinești.

Judecătorii rețin că pe 29 octombrie 2021 aceasta a fost chemată în biroul primarului pentru a i se comunica faptul că urma să înceapă activitatea începând cu 1 noiembrie.

Însă întâlnirea nu s-ar fi limitat la discuții despre locul de muncă.

Citește și: Alexandra Becali a solicitat un al doilea ordin de protecție împotriva unui bărbat care o hărțuiește de peste un an. Individul a fost reținut

Potrivit instanței, fostul edil „a luat-o în brațe pe persoana vătămată, iar apoi a prins-o cu palmele de față și a sărutat-o”. Tânăra l-a împins și a părăsit biroul.

Incidentul din octombrie 2021 nu a fost unul izolat. Magistrații arată că, în lunile următoare, primarul a continuat să o cheme pe tânără în biroul său. Potrivit documentelor din dosar, aceasta a fost supusă în mod repetat unor avansuri de natură sexuală.

Potrivit documentelor din dosar, femeia a decis să înregistreze conversațiile purtate cu primarul pentru a avea dovezi și pentru a putea demonstra familiei și autorităților ceea ce se întâmpla.

Citește și: Cristian Pomohaci a fost arestat pentru 30 de zile. Fostul preot este cercetat într-un dosar care vizează întreținerea de relații intime cu minori

În una dintre discuțiile înregistrate, devenită ulterior una dintre principalele probe ale acuzării, fostul edil îi propune explicit un post mai bine plătit.

”Inculpatul i-a spus persoanei vătămate că o poate angaja la cabinetul său, cu un salariu de 3500 lei, dar cu condiția de a accepta favoruri sexuale, respectiv de a fi la dispoziția sa o oră-două când el va dori.

Te pot angaja pe cabinetul meu, îți dau 35 milioane, mă duci, mă aduci, nu ştiu, chestii d-astea. Îţi dau liber cât vrei tu, îți faci viaţa cum vrei. #### am şi eu…nevoie de tine şi vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziția mea“, au relatat procurorii.

În aceeași conversație, fostul primar îi prezintă tinerei o serie întreagă de beneficii pe care le-ar putea obține.

E decizia ta. (…) Tu ştii ceva, o fac, nu câştig de ce s-o fac? Îţi asigur tot ce vrei, stabilitatea locului de muncă, salariu bun, nu ştiu…prime, tot ce vrei, relații, te duc în lumea bună. Am vrut să te iau la festival. Toată lumea bună a fost acolo. (…) #### te-a durut la păsărică şi ai considerat că e mai bine să ieși cu nu ştiu care… băiat”, se arată în motivarea instanței.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Ce a făcut Laurențiu Reghecampf la 6 dimineața în ziua derby-ului FCSB – Rapid 4-1: „Parcă era finala Champions League”
Capital.ro
Ai o problemă în apartament și o ignori? Ce obligații ai și ce sancțiuni riști în urma reclamației
Playtech.ro
De ce te trezești aproape în fiecare noapte la aceeași oră. Ce se întâmplă, de fapt, în organism
Adevarul
Regizorul documentarului „Delta Sălbatică”, după cinci ani de filmări: „Natura și-a regizat singură filmul. Avem scene de blockbuster, dramă și comedie”
wowbiz.ro
Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
MediaFlux
Ministrul Muncii, anunț despre indexarea pensiilor: Vom înainta Ministerului de Finanțe și premierului propunerea de a respecta legea. Ce se întâmplă cu ajutorul financiar
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT