Sindicate: Promovabilitatea la bacalaureat, îngrijorătoare. Mii de tineri îngroaşă rândul şomerilor

Ponderea de promovare la examenul de bacalaureat din această toamnă, reprezentând puţin peste o cincime dintre cei care s-au prezentat, este, din nou, îngrijorătoare, alte zeci de mii de tineri îngroşând rândurile şomerilor, consideră Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 14:57
Sindicate: Promovabilitatea la bacalaureat, îngrijorătoare. Mii de tineri îngroaşă rândul şomerilor

„Ministerul Educaţiei şi Guvernul României trebuie să se aplece urgent asupra problemelor grave din educaţie, care nu mai suportă amânare. Trebuie schimbată programa şcolară în sensul adaptării acesteia la realităţile economice actuale ale României. Elevii nu sunt motivaţi să înveţe, pentru că multe din informaţiile primite nu le sunt utile pentru integrarea pe piaţa muncii„, a spus preşedintele FSLI, Simion Hancescu, potrivit Mediafax. Acesta a adăugat că, din păcate, majoritatea elevilor care nu au promovat examenul de bacalaureat vor fi pentru o perioadă şomeri şi vor găsi cu greu un loc de muncă.

În acest context, FSLI solicită regândirea de urgenţă a programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, astfel încât să se pună accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice nu ceea ce au memorat elevii, ci capacitatea lor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a se putea integra în câmpul muncii, depolitizarea învăţământului în sensul că, în alegerea directorilor de şcoli, cuvântul hotărâtor să îl aibă unităţile de învăţământ, nu partidele politice şi introducerea examenului de admitere în întregul învăţământ superior.

Sindicaliştii mai cer adoptarea, în regim de urgenţă, a unei legi de salarizare pentru educaţie, prin care salariile să crească substanţial, pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă, şi respectarea Legii educaţiei naţionale, în sensul acordării, începând cu anul 2014, a cel puţin şase la sută din PIB pentru educaţie şi a minimum unu la sută pentru cercetare.

Peste 14.700 dintre candidaţii care au susţinut a doua sesiune a bacalaureatului, adică 20,36%, au obţinut medie de promovare înainte de contestaţii, majoritatea candidaţilor promovând cu medii între 6 şi 6,49, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale.

Comparativ cu anul 2012, când procentul de promovare a fost, pentru aceeaşi sesiune, de 25,49%, în acest an se constată o scădere cu cinci puncte procentuale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT