Medic rezident găsit decedat în baia Spitalului Floreasca. Avea doi copii şi abia intrase în gardă, care ar fi cauza morţii

Un medic rezident în anul al V-lea a fost găsit fără viață într-o toaletă a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București. Potrivit informațiilor preliminare, acesta intrase în gardă în cursul dimineții.
Marius Gherghe
07 iun. 2026, 09:32
Medic rezident găsit decedat în baia Spitalului Floreasca. Avea doi copii şi abia intrase în gardă, care ar fi cauza morţii
Medic rezident găsit decedat în baia Spitalului Floreasca. Avea doi copii şi abia intrase în gardă, care ar fi cauza morţii

Alarma a fost dată de colegii săi, care l-au descoperit inconștient și au încercat imediat să îl resusciteze. Din păcate, eforturile acestora nu au avut succes, iar decesul a fost declarat la fața locului, transmite Observator.

Primele date din anchetă indică posibilitatea unei supradoze autoadministrate, însă circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Colegii îl descriu pe medic ca fiind un profesionist apreciat și respectat în cadrul spitalului. Acesta era tatăl a doi copii mici, ambii având vârste de până la trei ani.

Citeşte şi: Denise Rifai rupe tăcerea despre relația cu Dan Alexa. „Eu sunt necăsătorită, iar el nu era într-o situație care să impună discreție”

Tot mai multe decese în rândul medicilor aflați în gardă

Cazul readuce în atenție problema presiunii și a epuizării profesionale din sistemul medical. Potrivit datelor prezentate în spațiul public, 46 de medici și-au pierdut viața în timpul gărzilor sau la scurt timp după încheierea acestora.

Printre cele mai cunoscute cazuri se numără cel al medicului chirurg Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, care a decedat în octombrie 2025. Aceasta intrase în gardă în dimineața zilei de 27 octombrie și participase, în aceeași zi, la inaugurarea extinderii secției de Pneumologie. După ce nu a mai răspuns la telefon, colegii au verificat camera de gardă, unde au găsit-o decedată în dimineața următoare, în jurul orei 6:00. Ștefania Szabo împlinise 37 de ani la începutul lunii octombrie 2025 și ocupa funcția de director medical al spitalului încă din anul 2021.

Citeşte şi: Cerere în căsătorie în fotbalul românesc! Daniel Bîrligea i-a pus inelul pe deget jumătății sale: „Cel mai categoric DA”

În multe spitale din țară, gărzile de 24 de ore reprezintă o practică obișnuită, iar în anumite situații acestea se pot prelungi chiar și la 36 de ore. Lipsa personalului și volumul mare de muncă fac ca perioadele de odihnă să fie adesea insuficiente.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Remi, în lacrimi, la Insula Iubirii! Ce vrea să îi dea cadou lui Narcis, ispita cu care a fost înșelat
Fanatik.ro
Alertă la Rapid după 1-4 cu FCSB! Titularul nu mai vrea să prelungească
Capital.ro
Metode prin care poți câștiga rapid 1.000 de dolari. Ce oportunități ai la dispoziție
Playtech.ro
Vecinul nu plătește întreținerea de ani de zile. Cine achită facturile blocului până când asociația își recuperează banii
Adevarul
Regizorul documentarului „Delta Sălbatică”, după cinci ani de filmări: „Natura și-a regizat singură filmul. Avem scene de blockbuster, dramă și comedie”
wowbiz.ro
Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impozitele pe case ar putea deveni de cinci ori mai mari, în 2027! Ce prevede reforma propusă de noul Executiv
iamsport.ro
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
MediaFlux
Ministrul Muncii, anunț despre indexarea pensiilor: Vom înainta Ministerului de Finanțe și premierului propunerea de a respecta legea. Ce se întâmplă cu ajutorul financiar
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT