RECORD de amenzi. Peste 30.000 de sancţiuni şi 1.100 de permise de conducere reţinute, în trei zile

Poliţiştii rutieri au aplicat aproape 30.000 de amenzi în valoare de 5.329.024 de lei., au constatat aproximativ 300 de infracţiuni şi au reţinut aproximativ 1.100 de permise de conducere, în cadrul acţiunilor desfăşurate de joi până sâmbătă, informează Poliţia Română.
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 15:11
RECORD de amenzi. Peste 30.000 de sancţiuni şi 1.100 de permise de conducere reţinute, în trei zile

În trei zile, poliţiştii au aplicat 29.278 de sancţiuni contravenţionale, au constatat aproximativ 300 de infracţiuni şi au reţinut aproximativ 1.100 de permise de conducere, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic.

De joi până sâmbătă, poliţiştii rutieri, sprijiniţi de cei de la ordine publică, au acţionat folosind toată aparatura de măsurare a vitezei, din dotare, amplasată în sistem cascadă. Sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere, pe parcursul celor trei zile, au fost mobilizaţi 5.879 de poliţişti, dintre care 3.824 de poliţişti rutieri şi 2.055 de poliţişti de ordine publică, utilizând în medie, zilnic 500 de aparate radar.

Poliţiştii au constatat 277 de infracţiuni, 245 dintre acestea fiind la regimul circulaţiei. Un conducător auto, în vârstă de 35 ani, din Botoşani, a fost depistat conducând autoturismului, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat), fiindu-i întocmit dosar penal.

De asemenea, urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 29.278 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.329.024 de lei. Din totalul sancţiunilor aplicate, 28.600 au vizat încălcări ale legislaţiei rutiere, 19.351 fiind pentru depăşirea vitezei legale, 252 pentru depăşire neregulamentară, 116 pentru consum de alcool, restul fiind pentru alte abateri.

În cadrul acţiunilor, au fost reţinute 1.087 de permise de conducere, 446 fiind pentru depăşirea vitezei legale, 237 pentru depăşire neregulamentară şi 115 pentru consum de alcool, restul vizând alte abateri.

Unui conducător auto, în vârstă de 45 ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, i-a fost reţinut permisul după ce a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe DN 66, în localitatea Brăneşti, cu viteza de 150 km/h.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au reţinut 347 certificate de înmatriculare.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Top 5 cele mai sigure locuri în care te poți muta dacă izbucnește al Treilea Război Mondial. De ce sunt ele recomandate
Fanatik.ro
Gigi Mustață a dezvăluit tot ce s-a întâmplat între galerie și Denis Alibec: „Vii tu să ne spui că ai jucat 7 minute? Ne-a înjurat de morți!”. Exclusiv
Capital.ro
Cristela Georgescu, în locul lui Călin Georgescu la prezidențiale. Gigi Becali dezvăluie întregul plan
Playtech.ro
Noua formulă de calcul a vechimii pentru pensie. Cum se vor calcula lunile și anii de muncă începând cu 2026
Adevarul
Dezamăgirea unui cuplu britanic după 9 ani în Bulgaria: „Pensionarea de vis s-a transformat în coșmar. Am fost aproape omorâți de sistemul medical”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
O milionară din România, victimă în blocul groazei! Ce ”fabrică de bani” se afla la etajul 5, lângă apartamentul pulverizat al avocatei Vasilica Enache
iamsport.ro
FCSB sau Steaua? Tanczos Barna a spus cine crede că a continuat tradiția
MediaFlux
Vești proaste pentru români. Pensiile ajung mai târziu în noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Declarații dureroase după moartea gravidei care locuia în blocul unde s-a produs explozia. Va fi îngropată înainte de nuntă, în mireasă: „Nu are ce să mai îmbrace, o punem deasupra”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi