Bunica băiatului ucis de câini a sunat la Poliţie după 20 de minute de la dispariţia nepoţilor săi

Bunica băiatului de patru ani ucis de câini în apropierea Parcului Tei din Capitală le-a spus anchetatorilor că a sunat la 112 după 20 de minute de la dispariţia nepoţilor săi, timp în care i-a aşteptat să se întoarcă de la joacă, au declarat, luni, surse din Poliţie.
Iulian Tudor
02 sept. 2013, 17:47
Bunica băiatului ucis de câini a sunat la Poliţie după 20 de minute de la dispariţia nepoţilor săi

Femeia a fost audiată de poliţişti, ea susţinând că luni a fost pentru prima dată în Parcul Tei împreună cu cei doi nepoţi, în vârstă de şase şi, respectiv, patru ani, în condiţiile în care părinţii celor doi copii locuiesc în alt cartier, potrivit Mediafax.

Aceasta le-a spus anchetatorilor că a ieşit cu cei doi nepoţi în parcul de lângă locuinţa ei şi s-a aşezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în apropiere. În jurul orei 12.00, femeia a constatat că nepoţii au dispărut şi a avut, iniţial, intenţia să-i caute. Ulterior, aceasta a renunţat, gândindu-se că, dacă aceştia se întorc între timp şi nu o mai găsesc, vor intra în panică.

După aproximativ 20 de minute, băiatul de şase ani s-a întors singur şi a anunţat-o pe bunica lui că fratele său mai mic a fost prins de nişte câini.

Femeia a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a plecat în grabă, împreună cu nepotul ei, la locul indicat de acesta.

Mai multe echipaje de poliţie venite la faţa locului l-au căutat pe băieţel, iniţial existând bănuiala că acesta a căzut în lacul din zona Parcului Tei.

Cadavrul a fost descoperit pe terenul unei societăţi comerciale, de unul dintre poliţişti, care a căutat împreună cu fratele băiatului de patru ani, acesta arătându-i zona în care au atacat câinii.

Potrivit poliţiştilor, nici bunica celor doi copii şi nici proprietarii terenului pe care s-a produs tragedia nu au fost puşi sub acuzare până în prezent.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Iniţial, oficiali din Poliţia Capitalei au declarat că incidentul a avut loc în Parcul Tei.

Ulterior, Primăria Sectorului 2 a precizat, într-un comunicat de presă, că incidentul în urma căruia un copil muşcat de câini şi-a pierdut viaţa a avut loc pe un teren proprietate privată, de pe strada Tuzla nr. 50, aparţinând SC Laguna Tei SRL.

Şase câini au fost ridicaţi de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei, unul dintre aceştia având urme de sânge, a declarat Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Potrivit acestuia, copilul de patru ani a fost găsit mort în apropierea unei anexe a proprietăţii, într-o zonă greu accesibilă.

Răzvan Băncescu a spus că cei şase câini ridicaţi de pe proprietatea firmei din zona Parcului Tei vor rămâne în custodia ASPA până la finalizarea anchetei, urmând să se verifice dacă sunt înregistraţi. El a precizat că până săptămâna trecută nu figura niciun câine la adresa firmei, de pe strada Tuzla.

Coordonatorul de proiect de la ASPA a mai spus că, mai mult ca sigur, câinii ridicaţi vor fi eutanasiaţi.

Băncescu a precizat că ASPA răspunde de domeniul public, dar de această dată au fost strânşi câini de pe o proprietatea privată pentru că este o anchetă în derulare.

Răzvan Băncescu a adăugat că, cel mai probabil, câinii au atacat în haită, pentru a apăra proprietatea. El a precizat însă că acei câini nu aveau ce să caute acolo, iar gardul care împrejmuia proprietatea nu trebuia să permită accesul altor persoane.

Băncescu a mai spus că Poliţia trebuie să spună cine se face vinovat de această tragedie.

Răzvan Băncescu a mai spus că ASPA nu a mai avut până acum sesizări de pe strada unde a avut loc incidentul.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Cine a greșit, Rădoi sau Baiaram? “Lipsă de inteligență a lui Mirel!”. Contre în direct după scandalul care zguduie Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu se mai dă ceasul? UE vrea să renunțe la schimbarea orei: A venit timpul să oprim
Playtech.ro
Cât costă să construiești un duplex în 2025. Calcul complet de la fundație până la finisaje
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Ce l-a împins pe Daniel Popa, directorul general al Termocentralelor Constanța, să își pună capăt zilelor e TERIFIANT! Detalii de ultim moment
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Ultima oră! Elicopter prăbușit: Familia unui renumit politician a murit în accidentul aviatic
Cancan.ro
România, LOVITĂ de vortexul polar! Iarna 2025–2026, una dintre cele mai geroase din ultimii ani
iamsport.ro
Sepsi îi datorează 30.000.000 € unei pensiuni din Satu Mare: ”Guvernul maghiar a făcut-o ca să nu fiscalizeze cum trebuie”
MediaFlux
NU se mai schimbă ora de iarnă în UE! Bruxellesul spune că a venit timpul să renunțe la schimbarea orei la nivel european
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi