Femeia în vârstă de 39 de ani este principala suspectă, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, distrugere și furt calificat. Acum, însă, ancheta a fost extinsă cu privire la traseul bunurilor sustrase din locuința victimei din Capitală, respectiv medicul anestezist Cristian Staicu, în vârstă de 72 de ani.
În acest context, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală față de doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, în legătură cu primirea, păstrarea și valorificarea unor bunuri sustrase din locuința victimei.
Citește și: Fostul șef al IPJ Cluj și alți patru polițiști, condamnați în procesul care a zguduit Poliția Română
După perchezițiile făcute de autorități la ambele locuințe, au fost identificate numeroase obiecte provenind din locuința victimei. În casa femeii au fost găsite 16 ceasuri bărbătești și mai multe contracte de amanet având ca obiect ceasuri și bijuterii, încheiate ulterior datei de 31 martie 2026 (data comiterii omorului), o parte dintre bijuteriile sustrase fiind deja amanetate. La locuința inculpatului au fost găsite un ceas și telefonul mobil ce i-a aparținut victimei.
În seara de 31 martie 2026, imediat după crimă, femeia cercetată pentru omor s-ar fi deplasat la locuința inculpatului, un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru a lăsa în păstrare bunurile sustrase din locuința victimei. Inculpatul a primit telefonul mobil al victimei, precum și ceasuri și bijuterii din aur sustrase în aceeași împrejurare, cunoscând proveniența acestora, iar ulterior a remis o parte dintre bunuri fostei sale concubine, în scopul valorificării.
Ulterior, inculpatul a părăsit țara, dar a continuat să coordoneze valorificarea bunurilor, urmărind inclusiv expedierea acestora în străinătate. Bărbatul a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, iar la data de 3 iunie 2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În același timp, în perioada 31 martie –22 mai 2026, în baza înțelegerii avute cu fostul său concubin privind valorificarea bunurilor, inculpata (o femeie în vârstă de 49 de ani) a primit de la acesta ceasuri și bijuterii din aur sustrase din locuința victimei, cunoscând proveniența acestora, pe care le-a valorificat în parte. Rolul său în valorificarea bunurilor a continuat inclusiv după plecarea din țară a celuilalt inculpat, la solicitarea expresă a acestuia.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar la data de 26 mai 2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.
Femeia acuzată de crimă era menajera medicului anestezist Cristian Staicu. Ea a recunoscut în fața anchetatorilor că l-a înjunghiat pe doctor, însă a susținut că totul s-a întâmplat pentru că el ar fi devenit violent și ea s-a apărat. Surse judiciare susțin că femeia care i-a devenit călău doctorului nu era doar menajeră, ea întreținând și relații sexuale contracost cu medicul.