Programul Rabla 2026 are noi reguli. Ce condiție importantă trebuie să îndeplinească românii ca să poată beneficia de subvenții de la stat

Ministerul Mediului a pus în dezbatere Ghidul cu regulile programului Rabla 2026. Potrivit noilor reglementări, anul acesta românii își vor putea cumpăra doar mașini produse în UE sau în țări cu acorduri UE.
Loredana Brumă
10 iun. 2026, 10:19
Programul Rabla 2026 are noi reguli. Ce condiție importantă trebuie să îndeplinească românii ca să poată beneficia de subvenții de la stat

Programul Rabla 2026 are noi reguli. Pentru prima dată românii care vor să beneficieze de subvenția acordata de stat pentru cumpărarea unei mașini noi trebuie să țină cont de țara în care s-a fabricat autoturismul.

Noi reguli pentru Programul Rabla. Ce trebuie să știe românii care vor să aplice în 2026

Potrivit noilor reglementări, anul acesta sunt eligibile doar mașinile fabricate în UE, Spațiul Economic European sau în țări precum Regatul Unit, Elveția, Turcia sau Maroc. Măsura a fost luată pentru a sprijini lanțurile industriale europene.

”Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat comunicarea punctului de vedere cu privire la compatibilitatea unei asemenea condiții de eligibilitate cu normele naționale și europene în materia concurenței”, se arată în proiectul de ordin de ministru care reglementează Ghidul Rabla 2026, potrivit Libertatea. 

De asemenea, prețul maxim al vehiculelor care pot fi achiziționate prin Rabla este plafonat la 70.000 de euro. Astfel, sunt excluse modelele premium de lux.

Valorile tichetelor Rabla ca și în 2025:

18.500 lei pentru cumpărarea unui vehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen
15.000 lei pentru un autoturism plugin hibrid
12.000 lei pentru un vehicul hibrid clasic
10.000 lei pentru o mașină cu propulsie termică, inclusiv GPL sau GNC.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în 2026, bugetul alocat programului Rabla a fost majorat la 300 de milioane de lei, față de 200 de milioane cât a fost în 2025.

Românii vor avea la dispoziție 60 de zile de la aprobarea cererii pentru a finaliza achiziția vehiculului, iar programul continuă să fie destinat exclusiv persoanelor fizice.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT