Nicușor Dan a promulgat legea care instituie Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 DOCUMENT

Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri, 10 iunie, decretul de promulgare a legii prin care data de 15 iunie devine Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice.
Andrei Ene
11 iun. 2026, 10:42
Nicușor Dan a promulgat legea care instituie Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 DOCUMENT

Actul normativ semnat de Nicușor Dan introduce oficial o zi de comemorare dedicată victimelor violențelor din 13-15 iunie 1990 și prevede manifestări publice, emisiuni tematice la televiziunea și radioul public, precum și arborarea drapelului în bernă.

Legea stabilește că ziua de 15 iunie este instituită pentru a cinsti memoria victimelor represiunii violente orchestrate de stat în iunie 1990, dar și pentru a promova educația civică și prevenirea repetării unor asemenea atrocități.

Citește și : Nicușor Dan a semnat decretul! Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice DOCUMENT

Potrivit formei adoptate de Senat, în această zi autoritățile publice, instituțiile de învățământ, mass-media și organizațiile neguvernamentale sunt invitate să organizeze manifestări culturale, educative și comemorative dedicate memoriei victimelor și promovării valorilor democratice.

Actul normativ mai prevede că Televiziunea Română și Radioul Public difuzează gratuit emisiuni tematice despre evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Totodată, drapelul național va fi arborat în bernă la instituțiile publice centrale și locale, iar cheltuielile pentru organizarea manifestărilor vor fi asigurate din bugetele locale și centrale, în limita fondurilor aprobate anual.

Potrivit expunerii de motive, evenimentele din 13-15 iunie 1990 au reprezentat o acțiune represivă a noilor autorități instalate după decembrie 1989, cu un puternic scop de intimidare și de reprimare a opoziției politice și a celor care cereau reforme democratice.

Documentul arată că, în timpul intervenției, forțele de ordine au folosit inclusiv armă cu muniție de război. Patru persoane au fost împușcate mortal, alte șase au fost rănite prin împușcare, iar peste 1.300 de oameni au suferit vătămări fizice și psihice.

Inițiatorii proiectului argumentează că instituirea acestei zile reprezintă un act de reparație morală, educație civică și asumare publică a unei pagini violente din istoria recentă a României.

În același document este invocat și cadrul de analiză al ONU privind prevenirea crimelor de atrocitate, cu accent pe ideea că memoria publică și educația pot contribui la consolidarea statului de drept și la prevenirea repetării unor abuzuri similare.

Citește și : Deținerea unei locuințe a devenit mai costisitoare pentru români în 2026. Impozitele și utilitățile s-au scumpit mult în 2026

Proiectul de lege a fost inițiat de deputații PNL Florin Roman și Gabriel Andronache, a fost adoptat de Senat pe 25 februarie 2026 și a trecut ulterior de Camera Deputaților înainte de a ajunge la promulgare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT