INS: Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai. Curentul, chiriile şi motorina s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Energia electrică, chiriile şi motorina au consemnat cele mai mari scumpiri în ultimul an.
Alina Andrei
12 iun. 2026, 11:19
INS: Rata anuală a inflației a crescut la 10,85% în luna mai. Curentul, chiriile şi motorina s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Indicele prețurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%. Rata inflației de la începutul anului (mai 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,7%. Rata anuală a inflației în luna mai 2026 comparativ cu luna mai 2025 a fost 10,9%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 – mai 2026) față de precedentele 12 luni (iunie 2024 – mai 2025) a fost 9,4%, a anunțat INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al prețurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,69%. Rata anuală a inflației în luna mai 2026, comparativ cu luna mai 2025, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 9,7%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 – mai 2026) față de precedentele 12 luni (iunie 2024 – mai 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,4%.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârșitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

INS: Energia electrică, chiriile şi motorina au consemnat cele mai mari scumpiri în ultimul an

Energia electrică s-a scumpit cu 55,49% în mai 2026 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, chiriile cu 43,56%, iar motorina cu 36,85%, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ consemnate într-un context de inflaţie anuală de 10,9%, arată o analiză a Institutului Naţional de Statistică (INS).

„În mai 2026 inflaţia anuală atinge pragul de 10,9%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 10,85%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se la servicii, 13,53%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,54%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 6,78%”, se menţionează în documentul citat.

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia urcând cu 21,12%, ouă, cu o creştere de 14,12%, şi carnea de bovine, care s-a scumpit cu 11,58%. Preţurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 10,59%. Creşteri semnificative se constată şi la laptele de vacă, 11,98%, la pâine, 8,18%, şi la fructe proaspete, 7,04%, iar carnea de pasăre s-a scumpit cu 6,88%.

În categoria băuturi alcoolice, preţul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 7,98%, iar cel al vinului cu 6,57%. Alte majorări importante a tarifelor se constată şi la peştele proaspăt (7,83%), la ulei (6,11%), la citrice (3,66%), iar brânza de vacă este mai scumpă cu 5,61%.

Totodată, există şi reduceri de preţ în mai 2026 comparativ cu mai 2025 la unele produse alimentare cum ar fi cartofi (-11,32%), fasole boabe şi alte leguminoase (-3,08%), făină (-4,38%), mălai (-5,27%) şi zahăr (-1,32%). Untul a fost mai ieftin cu doar 0,11%.

Citește și: Casa de Pensii a făcut anunțul: când intră pensiile pe card astăzi, 12 iunie

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri de preţuri în luna mai continuă să se menţină la energia electrică, al cărei tarif s-a majorat cu 55,49%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice.

Potrivit INS, alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la combustibili, respectiv benzină, cu 30,55%, şi la motorină, cu 36,85%. Tariful la energia termică s-a majorat cu 10,70%, cărţile, ziarele, revistele au fost mai scumpe cu 10,62%, detergenţii cu 10,19%, tutunul şi ţigările cu 7,42%. Şi medicamentele au avut preţuri mai mari cu 4,36%, iar articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit şi ele cu 7,14%. În perioada mai 2026 – mai 2025, preţul gazelor a crescut cu 1,53%.

Citește și: Cum poți câștiga peste 4.000 de euro pe lună în Marea Britanie, chiar dacă nu vorbești engleza

„În categoria serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri în mai 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 43,56%, urmate de tarifele la apă, canal şi salubritate cu 15,35%, reparaţii auto cu 15,31%, serviciile de igienă şi cosmetică cu 14,72%. Alte creşteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte, 14,81%. În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 12,81%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 8,98%, iar cel rutier cu 13,18%. Singura scădere de preţ în această categorie continuă să fie înregistrată în cazul tarifelor serviciilor aeriene, care s-au diminuat faţă de anul anterior, la perioadă, cu 9,92%, iar comparativ cu luna aprilie 2026, tariful transportului aerian s-a redus cu 7,08%. Tarifele serviciilor poştale, care îşi reduseseră cotele în lunile anterioare, în mai 2026, faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,65%”, subliniază INS.

Instituţia precizează faptul că în calculul inflaţiei începând cu luna august 2025 s-a luat în considerare încetarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice instituită prin O.U.G. nr. 6/2025, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, pentru gazele naturale, începând cu 1 aprilie a încetat plafonarea preţului pentru consumatorii casnici, fiind înlocuită cu un nou mecanism de protejare, prevăzut în OUG 12/2026.

 

Câştigul salarial mediu net a scăzut la 5.843 lei în aprilie, faţă de luna precedentă (INS)

Câştigul salarial mediu brut a fost, în aprilie 2026, de 9.740 lei, cu 162 lei (-1,6%) mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost 5.843 lei, în scădere cu 95 lei (-1,6%) faţă de luna precedentă, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 3,5%.

Indicele câştigului salarial real a fost 93,5% în luna aprilie 2026 faţă de luna aprilie 2025 şi de 97,6% faţă de luna martie 2026. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 245%, cu 6,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2026.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (15.429 lei) şi în activităţi de programare şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei (14.249 lei), iar cele mai mici în pescuit şi acvacultura (2.915 lei) şi în activităţi de asistenţă socială, fără cazare (2.955 lei).

În luna aprilie 2026, comparativ cu luna precedentă, nivelul câştigului salarial mediu net din activităţile sectorului economic a fost influenţat în aproape egală măsură atât de creşteri, cât şi de scăderi. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN Rev.3 s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 41,3%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2026 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune şi în înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, cu 24,6%, şi în fabricarea produselor din tutun, cu 23,7%.

În sectorul bugetar, comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ (-2,2%), respectiv în administraţia publică (-0,3%) şi a crescut uşor în sănătate şi asistenţă socială (+0,7%).

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Super mașina pe care au primit-o jucătorii naționalei României pentru calificarea la Cupa Mondială. ”Model ultimul răcnet”
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 12 iunie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Toate motivele pentru care poți fi eliminat din Bacalaureat. Lista completă a situațiilor prevăzute de lege
Adevarul
Putin și-ar pregăti „ultima carte”: un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Surpriză: Pancu, interesat să îl aducă la Rapid pe fostul jucător de la FCSB cu peste 30 de meciuri în tricoul României!
MediaFlux
Urmează scumpiri uriașe la energie, carburanți și alimente. INS: inflația ajunge la aproape 11%
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți