Jurnalistul Dan Tapalagă, luat la rost de manifestanţii din Piaţa Universităţii

Prezent în Piaţa Universităţii, luni seara, pentru a asista la protestul a aproximativ 1.500 de persoane care se opun exploatărilor miniere de la Roşia Montană, jurnalistul Dan Tapalagă a fost apostrofat de manifestanţi.
Iulian Tudor
03 sept. 2013, 11:11
Jurnalistul Dan Tapalagă, luat la rost de manifestanţii din Piaţa Universităţii

Câțiva bărbați l-au recunoscut pe jurnalistul Dan Tapalagă și l-au apostrofat public pentru pozițiile pe care le exprimă, informează dcnews.ro.

Considerat a fi unul dintre formatorii de opinie apropiaţi lui Traian Băsescu, Dan Tapalagă a fost luat la rost de mai mulţi bărbaţi care scandau împotriva preşedintelui şi a fostei guvernări PDL. Protestatarii l-au înjurat pe jurnalist şi i-au reproşat „tupeul” de a se prezenta în Piaţa Universităţii „după câte a zis la televizor”. Bărbaţii l-au încolţit, la un moment dat pe Tapalagă, fără a-l agresa, însă, fizic şi i-au reproşat că-l susține pe Traian Băsescu și că „a înjurat revoluționarii”, însă jurnalistul s-a apărat spunând că toată lumea are dreptul la o opinie.

Luni seară, sute de manifestanţi s-au strâns, pentru a doua zi consecutiv, la fântâna din Piaţa Universităţii, în semn de protest față de proiectul de lege privind exploatarea auro-argintiferă de la Roșia Montana, avizat de Guvern săptămâna aceasta și trimis spre validare Parlamentului.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ce mănâncă, de fapt, sportivii în cele șase sate olimpice în care sunt cazați. Preparatul gustos adorat și de români e la mare căutare: ”Cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată”
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Ce cheltuieli nu pot fi cerute chiriașului, potrivit legii
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Noul antrenor din SuperLiga, distrus de conducătorul care l-a dat afară: ”Cum să te salvezi cu el, nu mai există altcineva?! Lasă-l, nene”
MediaFlux
Atac cu grenadă în Franța. Haos total într-un salon de înfrumusețare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil