Suedia consideră că există posibilitatea ca Rusia să încerce să testeze coeziunea NATO și angajamentul său față de apărarea reciprocă prin intermediul unui atac militar în „viitorul relativ apropiat”. Un raport publicat vineri de comisia parlamentară pentru apărare a afirmat că astfel de acțiuni militare ar putea avea loc dacă Kremlinul consideră că „condițiile politice sunt favorabile”, chiar dacă echilibrul militar al forțelor nu îndeplinește cerințele tradiționale pentru un atac, transmite Bloomberg.
„Un atac armat împotriva Suediei sau aliaţilor săi nu poate fi exclus”, se arată în raportul Comisiei.
„Ofensive militare ruseşti cu scopul de a testa coeziunea şi credibilitatea Articolului 5 al Tratatului NATO ar putea avea loc într-un viitor relativ apropiat, dacă situaţia politică este considerată favorabilă de către Kremlin”, avertizează ea.
Articolul 5 prevede ca un atac armat împotriva unei ţări membre a Alianţei Nord-Atlantice să fie considerat drept un atac împotriva tuturor statelor membre.
Comisia arată în acest raport că Moscova ar putea să treacă la acţiune, în pofida faptului că nu dispune de mijloace suficiente pentru a desfăşura un astfel de atac.
În mai, comandantul suprem al Forţelor Armate suedeze Michael Claesson trăgea un semnal de alarmă cu privire la riscul unei acţiuni militare ruse.
„Ei ştiu că întreaga lume occidentală este pe cale să se reînarmeze. Deci, mă întreb: de ce-ar aştepta să exploateze ceea ce consideră slăbiciunile noastre?”, declara el la postul public SVT.
Din Comisia Apărării fac parte deputaţi din toate partidele reprezentate în Parlamentul suedez.
Lucrările Comisiei servesc drept bază planificării pe termen lung a apărării Suediei. Suedia a pus capăt unei perioade de 200 de ani de nealiniere militară şi a aderat la NATO în 2024, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia în 2022. Cheltuielile suedeze cu apărarea urmează să crească la 3,5% din PIB până în 2030, de la 2,8% în acest an.