Cum arată casa în care a copilărit Gică Hagi: ”Primul cadou – şi singurul pe care li l-am cerut vreodată părinților – a fost o minge”

Gică Hagi a copilărit într-o casă modestă din Săcele, o localitate aflată la aproximativ 40 de kilometri de Constanța. Acolo și-a petrecut primii ani din viață. După ce a răscumpărat casa, Gică Hagi i-a încredințat-o Lenuței Iamanedeiu, o femeie venită în Săcele din munții Buzăului, împreună cu patru din cei cinci copii pe care îi are.
Mircea Filipescu
13 iun. 2026, 23:04
Cum arată casa în care a copilărit Gică Hagi: ”Primul cadou – şi singurul pe care li l-am cerut vreodată părinților – a fost o minge”

Deși a ajuns unul dintre cei mai mari fotbaliști sin istoria României, Gheorghe Hagi nu a uitat de unde a plecat. Înainte de a afla ce înseamnă succesul, Gică Hagi a locuit cu părinți săi într-o casă modestă, specifică satelor dobrogene. Ani mai târziu, fostul mare internațional a decis să o răscumpere pentru suma de 10.000 de dolari și să o readucă la viață.

Citește și: Top 10 cele mai scumpe case deținute de fotbaliști. Cristiano Ronaldo este nr. 1 cu un conac de peste 35 de milioane de euro FOTO

„Copilăria mea la Săcele a fost ca a oricărui copil de la sat. Eu m-am născut ca să joc fotbal, le-am arătat acest lucru părinţilor prin toate manifestările mele. Primul cadou – şi singurul pe care li l-am cerut vreodată! – a fost o minge. Am primit-o la cinci ani, deşi o cerusem când aveam trei”, a declarat Gică Hagi, citat de Click.

Gică Hagi a copilărit într-o casă modestă din Săcele, o localitate aflată la aproximativ 40 de kilometri de Constanța.

Casa în care a copilărit va ocupa mereu un loc special în inima sa. De asemenea, a făcut un gest extraordinar și a donat-o, pentru o cauză nobilă. După ce a răscumpărat casa, Gică Hagi i-a încredințat-o Lenuței Iamanedeiu, o femeie venită în Săcele din munții Buzăului, împreună cu patru din cei cinci copii pe care îi are.

Citește și: Cupa Mondială 2026. Top 10 cel mai bine plătiți antrenori. Gică Hagi e mic copil pe lângă ”premianții” competiției

„Domnul Hagi a venit să plătească impozitul la primărie, locul unde eu lucram, și a spus că are nevoie de cineva care să aibă grija de casă. Eu stăteam în casa părinților cu patru copii, asa că m-am oferit eu. Nu mi-a luat nici un ban, doar m-a rugat să îngrijesc casa, am înțeles că a fost dorința părinților să nu fie distrusă, să nu se dărâme. Știu că puțin timp după ce a luat casa părinții lui s-au prăpădit. Am avut mult de munca pentru că oamenii începuseră deja să ia ferestrele și alte lucruri, iar curtea era în ruină. Mai târziu a trimis țiglă să se repare acoperișul și a zis că va repara și gardul”, a spus femeia.