Sâmbătă a fost zi mare în familia lui Florentin Petre. Dinamovistul și-a însurat băiatul și a fost pentru prima dată socru mare.
La mai puțin de jumătate de an de când însuși Florentin Petre s-a recăsătorit, iată că în acest weekend și-a pus pirostriile și fiul său cel mare.
Patrick Petre s-a căsătorit cu Adina, o tânără superbă, care i-a dăruit și un băiețel. Cei doi miri au fost foarte frumoși în ziua cea mare, iar socrul Florentin Petre a ținut să transmită un mesaj extrem de impresionant pe rețelele sociale, după ce și-a văzut fiul la casa lui.

”Astăzi nu este despre fotbal. Este despre familie. Despre un tată care și-a văzut fiul în fața altarului. Despre iubire, respect și despre începutul unui nou capitol, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Patrick și Adina, vă doresc să fiți fericiți, să vă respectați, să vă susțineți și să vă bucurați de fiecare zi petrecută împreună.
Viața m-a învățat că fiecare poveste este diferită. Dar dacă am învățat ceva, este că iubirea singură nu este suficientă. Respectul, încrederea, răbdarea și puterea de a merge mai departe împreună în zilele grele sunt cele care fac diferența. Aveți grijă unul de celălalt și nu uitați niciodată să fiți o echipă.
Astăzi am devenit socru mare pentru prima dată. Recunosc, am avut emoții. Dar, având trei băieți, cred că am făcut doar încălzirea. Mai am și o fată, așa că se pare că voi experimenta și rolul de socru mic. Ca tată, nu pot să îmi doresc nimic mai mult decât să îmi văd copiii fericiți. Noi vom fi mereu aici, lângă ei. Casă de piatră!
P.S. Pentru o zi atât de importantă, ținuta trebuia să fie pe măsura momentului. Mulțumesc, Adina Buzatu pentru eleganță, rafinament și atenția la fiecare detaliu”, a scris Florentin Petre pe Facebook.