Mirabela Grădinaru, apariție elegantă la un eveniment având în prim-plan copiii: „Riscul este să fim disponibili pentru toată lumea, mai puțin pentru cei care au cea mai mare nevoie de noi: copiii noștri”

Mirabela Grădinaru, partenera de viață de președintelui Nicușor Dan, a fost dintotdeauna o prezență discretă. Însă statutul de Primă Doamnă o obligă să participe la tot felul de evenimente, multe dintre acestea având axându-se pe copii. Mamă de doi copii, Prima Doamnă nu este străină de nimic din ceea ce înseamnă problemele copiilor sau provocările creșterii și educării copiilor. De data aceasta, partenera președintelui a participat la evenimentul Smart Parenting, care s-a desfășurat la Sala Dalles.
Irina Dumitrescu
15 iun. 2026, 15:44
Mirabela Grădinaru, apariție elegantă la un eveniment având în prim-plan copiii: „Riscul este să fim disponibili pentru toată lumea, mai puțin pentru cei care au cea mai mare nevoie de noi: copiii noștri

Evenimentul Smart Parenting a avut loc sâmbătă, 13 iunie 2026, la Sala Dalles, și a fost organizat de Alianța Desprecopii 2000, în parteneriat cu Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”. Evenimentul a fost deschis de Mirabela Grădinaru, care, împreună cu părinți, adolescenți și specialiști, a încercat sî răspundă la întrebarea: „Cum îi ajutăm pe copii să nu se piardă în lumea digitală și să-și găsească busola de încredere?”.

În discursul său, Prima Doamnă a vorbit despre provocările părinților într-o perioadă în care tehnologia ocupă tot mai mult spațiu în viața de zi cu zi.

Riscul este să fim disponibili pentru toată lumea, mai puțin pentru cei care au cea mai mare nevoie de noi: copiii noștri”, a spus Mirabela Grădinaru.

Citeste si Mirabela Grădinaru, alături de cei doi copii, la evenimentul de la Onești dedicat Nadiei Comăneci. Ce mesaj a transmis partenera președintelui Nicușor Dan: „Moștenirea lăsată acestor generații este deosebit de valoroasă”

Discuțiile au abordat teme esențiale pentru părinții de astăzi: relația părinte–copil, influența ecranelor și a algoritmilor, riscurile adicțiilor, școala în era inteligenței artificiale, dar și alternativele sănătoase pe care adulții le pot oferi copiilor prin sport, artă, film, voluntariat și implicare în viața comunității.

De asemenea, partenera președintelui Dan a abordat și subiectul proiectului „România în lumină”, dar și cel al evenimentului dedicat adicțiilor în rândul copiilor și tinerilor. Mesajul său a subliniat că prevenirea oricărei forme de dependență începe prin implicare, prezență, validare, ascultare și înțelegerea reală a copiilor.

La dialog au mai participat, printre alții: Ani Crețu (director al Centrului Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles), Medeea Marinescu (actriță), Irina Enea (producător de film și proiecte pentru publicul tânăr, fondatoarea Asociației Culturale F Spot Society. Producător executiv „Anul Nou care n-a fost”) și Diana Bișinicu (antreprenor, muzician și inițiatoarea proiectului „Mami, crește-mă frumos!”).

Citeste si Imagini de colecție cu Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska. Ținutele elegante cu care au atras toate privirile

Pornind de la realitatea unei generații care crește cu telefonul, tableta și calculatorul la îndemână, Smart Parenting a reunit părinți, copii și adolescenți, profesori, psihologi, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor cu rol de decizie în domeniul educației. Participanții au discutat despre relația părinte-copil, influența ecranelor și a algoritmilor, riscurile adicțiilor, școala în era inteligenței artificiale și alternativele pe care adulții le pot oferi copiilor prin sport, artă, film, voluntariat și implicare în viața comunității.

Mesajul central al întâlnirii a fost că tehnologia nu trebuie respinsă, ci înțeleasă și folosită cu discernământ. În centrul conversațiilor s-au aflat copiii, nevoile lor, conectarea emoțională, dialogul autentic, limitele sănătoase și nevoia lor de a fi ascultați înainte de a fi judecați sau controlați.

Smart Parenting este un apel la responsabilitate, dar și la încredere: copiii pot crește echilibrați într-o lume digitală, dacă adulții din jurul lor știu să le ofere prezență, limite, modele și sens. De noi, adulții, depinde ce le oferim ca variante de pus în locul ecranelor: muzică, sport, actorie, implicare în ‘viața cetății…’”, a spus Florin Popescu, organizator și moderator al evenimentului, președinte Asociația Alianța Desprecopii.

DailyBusiness
CFR Călători, fără buget după 257 de zile. Sindicaliștii avertizează: „Trenurile se vor opri”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
MM Stoica, reverențe pentru Meriton Korenica. „E mai greu pentru un jucător să aleagă Craiova în loc de FCSB”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Moment emoționant la înmormântarea generalului Daniel Ioniță! Ce a făcut un grup de motocicliști prezent la funeralii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte