Horoscopul reprezintă potențialul maxim pe care îl poate aduce o planetă, explică astrologa Cristina Demetrescu. Nu înseamnă că o planetă dictează ce trebuie sau nu trebuie făcut. Există persoane care spun că nu li se potrivește horoscopul, însă relația dintre ceea ce oferă astrele și ceea ce face fiecare este una de colaborare. Sunt două drumuri care converg într-un punct.
Important este să fie urmat ceea ce se simte autentic și să fie valorificat potențialul maxim. Acesta poate fi atins atunci când sunt înlăturate bariere precum frica sau convingerile limitative de tipul „sunt prea bătrân să mă îndrăgostesc”, „sunt prea bătrân să învăț” sau „mi-e frică să fac următorul pas”.
Există și o componentă de rebeliune benefică, un imbold de a trăi și de a face lucruri care poate nu ar fi fost luate în considerare altfel. Este un impuls de curaj.
La fel este și cu banii. Nu trebuie urmăriți obsesiv, însă oferă libertatea de a face anumite lucruri. În mod asemănător funcționează și astrologia. Nu este obligatoriu să existe credință în astre, însă cunoașterea anumitor momente poate ajuta la o viață mai bună, mai fericită sau mai prosperă, pentru că permite valorificarea unor oportunități.
Săptămâna aceasta aduce o Lună Nouă în Gemeni. De aici vine lumina și se activează adolescentul interior. Apare dorința de a citi, de a împărtăși idei și de a comunica. Pe măsură ce oamenii cresc, tind să fie mai rezervați, însă energia Gemenilor încurajează schimbul de informații, conversațiile, învățarea, flirtul, glumele și buna dispoziție.
Gemenii simbolizează dualitatea, iar această energie stimulează flexibilitatea mentală. Apare dorința de mișcare și de călătorie, fără prea multă disponibilitate de a rămâne într-un singur loc.
Venus se află în zodia Leului, un tranzit spectaculos și strălucitor. Totuși, aduce și o anumită superficialitate, în sensul că atenția se poate îndrepta mai degrabă către plăceri și aparențe decât către responsabilitățile reale. Pot deveni foarte importante un spectacol, o bijuterie, o rochie sau un eveniment la care nu se poate lipsi.
Venus în Leu creează pasiuni mistuitoare, dar poate și să orbească. Există riscul idealizării și al îndrăgostirilor lipsite de obiectivitate.
Duminică vine însă nota de plată pentru excesele săptămânii. Pot apărea migrene, probleme digestive sau întrebări de tipul „ce a fost în capul meu?”. Este momentul în care se resimt consecințele exagerărilor și în care devin evidente costurile alegerilor făcute în zilele anterioare. Din acel moment încep și restricțiile, iar atenția se mută către disciplină și limite.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Berbec
Berbecii sunt puși pe flirturi în această săptămână. Singura problemă este tendința de a fugi de anumite clișee sau de a respinge din start anumite situații. Printre aceste oportunități se poate ascunde însă și marea dragoste. Este o perioadă în care marile destine pot prinde voce și se pot face remarcate.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Taur
În viața Taurilor se schimbă ceva fundamental în perspectiva financiară. Se apropie cu pași repezi oportunitatea unei case noi, mai frumoase, mai mari sau diferite de cea actuală. Astrele oferă maximum din potențialul unei situații, iar vizualizarea unui obiectiv important poate contribui la materializarea lui. Dorința unei locuințe exact așa cum este imaginată poate deveni mai aproape de realitate decât pare.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Gemeni
Energia este la ea acasă pentru Gemeni. Atunci când sunt în forma lor bună, glumeață și jovială, atrag atenția tuturor. Oamenii gravitează în jurul lor, iar popularitatea crește considerabil. Un profesor poate deveni vedeta școlii în ochii elevilor, după cum și un elev poate deveni vedeta școlii în această perioadă.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Rac
Racii sunt mulțumiți. Muncesc mult și au proiecte importante de care nu prea se pot desprinde, însă acestea aduc satisfacții și sentimentul stabilității financiare. Pentru ei, această stare de confort mental este extrem de valoroasă. Totuși, epuizarea își poate spune cuvântul. Există senzația unui păianjen prins într-o pânză din care nu poate scăpa, dar din care, în realitate, nici nu dorește să iasă.
Horoscop Cristina Demetrescu 15 – 21 iunie – Leu
Leii nu beneficiază neapărat de covorul roșu în această săptămână, însă ar trebui să profite de aspectele excelente atât în plan personal, cât și în plan social. Există oameni dispuși să îi ajute, iar farmecul personal funcționează foarte bine. Prietenii îi pot însoți către o nouă poveste de dragoste sau îi pot susține în consolidarea unei relații existente.
Leii se simt validați, acceptați și integrați în cercul social al unei noi iubiri, fie că este vorba despre prieteni, familie sau alte persoane importante din jurul acesteia. Pentru cei care nu sunt într-o relație, perioada rămâne favorabilă socializării și noilor cunoștințe.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Fecioară
Fecioarele află vești foarte bune din punct de vedere profesional, însă cu efecte pe termen lung. Este posibil să existe un proiect sau o oportunitate aflată sub clauze de confidențialitate până la anunțul oficial. Principala provocare este păstrarea bucuriei sub control și exercitarea răbdării până când lucrurile pot fi făcute publice.
Horoscop Cristina Demeterescu – Balanță
Pentru Balanțe, săptămâna aduce oportunități legate de călătorii, studii și contacte cu oameni din alte medii culturale. Unii își planifică vacanțe cu prietenii în străinătate, în timp ce alții pot cunoaște persoane noi la congrese, delegații sau în cadrul unor programe de studiu.
Există o atracție puternică față de alte culturi, tradiții, filosofii sau religii. În multe cazuri, interesul pentru un anumit loc sau o anumită cultură apare odată cu apariția unei persoane speciale. De regulă, atunci când apare o idilă, vine la pachet și fascinația pentru întregul univers din care provine acea persoană.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Scorpion
Pentru Scorpioni se anunță schimbări pozitive în plan profesional. Deocamdată există doar indicii și zvonuri, fără confirmări oficiale, așa că nu este momentul pentru planuri definitive. Totuși, aceste informații merită luate în calcul.
Pot apărea concursuri sau oportunități care par aproape imposibil de câștigat, însă nu trebuie ratate. Este important ca Scorpionii să aibă curajul să participe și să se vadă printre cei care pot ajunge în nucleul câștigătorilor.
Horoscop Cristina Demterescu – Săgetător
Dorința de aventură nu poate fi separată niciodată de natura Săgetătorului. Săptămâna aceasta accentuează nevoia de călătorie, explorare și descoperire.
Pot apărea surprize din partea partenerului de viață, inclusiv invitații la călătorii neplanificate. De asemenea, există posibilitatea unor invitații la evenimente importante, inclusiv nunți sau întâlniri cu persoane aflate la distanță.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Capricorn
Capricornii nu spun nu unei a doua surse de venit sau unui al doilea job. Sunt în elementul lor atunci când muncesc și își cresc veniturile.
Rezultatele financiare îi motivează să fie și mai implicați, iar recunoașterea profesională poate veni și sub forma unor beneficii suplimentare sau a unor condiții mai bune de muncă. Este o perioadă în care ambiția și disciplina sunt răsplătite.
Horoscop Cristina Demetrescu – Vărsător
Pentru unii Vărsători, în funcție de vârstă și de situația personală, poate apărea vestea unui copil înaintea unei cereri în căsătorie. Această situație poate accelera decizii importante legate de oficializarea relației. Există și cupluri care trec prin tensiuni, dar care găsesc resurse pentru reconciliere, în special de dragul copiilor. În același timp, alți Vărsători pot semna contracte importante și avantajoase pentru activitatea lor creativă, artistică sau sportivă.
Horoscop săptămâna 15 – 21 iunie – Pești
Pentru Pești apar trasee noi din punct de vedere profesional. Sunt favorizate deplasările, delegațiile, proiectele desfășurate în locații noi și experiențele care aduc diversitate în activitatea de zi cu zi. Toate acestea contribuie la un sentiment de satisfacție și la impresia că, în sfârșit, munca este făcută cu plăcere.
De asemenea, există indicii ale unei posibile idile în mediul profesional. Pentru unii nativi, entuziasmul legat de serviciu ar putea avea legătură nu doar cu activitatea în sine, ci și cu apariția unei persoane care le-a stârnit interesul.