Aaflat în șomaj și dependent în principal de indemnizații sociale și prestații medicale, un norvegian a contractat un împrumut pentru achiziția unui automobil Hyundai Ioniq. În momentul semnării contractului, acesta avea deja datorii semnificative, iar inclusiv avansul pentru mașină a fost acoperit printr-un alt credit. Mai mult, datele financiare arătau că obligațiile sale lunare depășeau veniturile disponibile încă din momentul acordării împrumutului, transmite Antena 3.
Cu toate acestea, clientul a reușit să își achite ratele timp de peste șase ani, până când, în luna aprilie, nu a mai putut continua plățile. În urma neplății ratelor, banca Santander Consumer Bank a reziliat contractul și a transmis datoria către o firmă de recuperare a creanțelor. Ulterior, clientul a contestat decizia și a depus o plângere la comisia norvegiană pentru litigii financiare, susținând că instituția bancară nu ar fi trebuit să îi acorde niciodată creditul.
Comisia i-a dat dreptate, stabilind că banca nu a evaluat suficient de riguros capacitatea reală de rambursare a clientului. Potrivit analizei, cheltuielile lunare ale acestuia depășeau veniturile încă de la început, ceea ce indica o capacitate financiară negativă. În consecință, instituția a decis reducerea cu 25% a creditului inițial de 230.000 de coroane norvegiene, echivalentul a aproximativ 21.000 de euro. Membrii majoritari ai comisiei au considerat că o verificare atentă a declarației fiscale ar fi arătat clar că solicitantul avea o capacitate de rambursare negativă și că împrumutul nu ar fi trebuit aprobat.
Hotărârea nu a fost însă unanimă. O parte dintre membri au considerat că responsabilitatea aparține și clientului, care nu ar fi oferit toate informațiile corecte privind situația sa financiară, inclusiv datoriile existente și statutul de șomer. De asemenea, banca a susținut că că bărbatul a omis să comunice informații esențiale despre situația sa financiară și că, în ciuda dificultăților, a reușit să își plătească ratele timp de mai mulți ani, fapt care ar demonstra că împrumutul nu a fost imposibil de susținut încă de la început.