CTP analizează situația politică extrem de complicată pe care o traversează România și ajunge la o concluzie pe cât de dură, pe atât de îngrijorătoare: ”Toate relele groaznice din România acestui moment sunt din pricina prăbușirii morale a acestei țări”.
În opinia publicistului, românii au ajuns să confunde gravele carențe de caracter și atitudine cu inteligența, iar pragmatismul cu ticăloșia.
”Dincolo de toate aceste socoteli pe colțul mesei, socoteli de tejghea, pe care le fac tot felul de inși care se auto-intitulează analiști, sociologi, specialiști, experți și așa mai departe, inclusiv foști președinți de țară, toți fac aceste socoteli combinagiste. Eu nu vreau să fac socotelile astea. Pe mine, dați-mi voie să mă preocupe chestiunea morală.
Eu consider că principala nenorocire a României nu este, în acest moment, cea politică, nici cea economică, nici cea socială, este cea morală! Toate relele groaznice din România acestui moment sunt din pricina prăbușirii morale a acestei țări. Pentru că, în opinia publică, în masa de cetățeni, au ajuns amoralitatea, cinismul și lipsa de scrupule să însemne inteligență! (…) ‘Ce pragmatic e!’. Pragmatic – ăsta e alt cuvânt la modă. Pragmatic înseamnă să fii ticălos, să fii capabil de orice combinații din astea pestilențiale, făcute peste noapte”, consideră Cristian Tudor Popescu.
Publicistul a găsit, totuși, ”trei atitudini” pe care le consideră ”deasupra politicii, (…) morale”. Toate, în contextul desemnării lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.
”Pe mine mă preocupă această chestiune morală. Vă rog să observați că atât Ilie Bolojan… Ca primă reacție a lui Ilie Bolojan la ce a făcut acest Veștea, de lângă el de acolo, de lângă Ilie Bolojan, a fost ‘e necolegial și e lipsit de bun simț’. Asta a fost prima reacție, o reacție de natură morală.
Reacția USR-ului a fost o reacție de natură morală. A spus domnul Dominic Fritz, printre altele, ‘nu se poate construi nimic bun pe un act de trădare’.
Și ceea ce a spus domnul Kelemen Hunor are în miez, iarăși, o atitudine morală. Pentru că el a vorbit nu numai de deșeurile alea, de rezidurile alea din POT și SOS pe care le contactează domnul Veștea din greu – acum nu-i mai ajung și să duce și la AUR – a vorbit și de nemernici. Domnul Kelemen Hunor a spus ‘și nemernicii care se bagă în poză în acest guvern’.
Iată trei atitudini pe care eu le consider deasupra politicii, le consider morale”, a explicat CTP, la postul B1TV.
Tot în contextul desemnării lui Veștea pentru șefia viitorului guvern, Cristian Tudor Popescu l-a taxat extrem de dur pe președintele Nicușor Dan. În opinia publicistului, pentru șeful statului, ”voturile dejecțiilor SOS-POT”, care ar fi necesare pentru ca guvernul premierului desemnat să poată fi instalat, au devenit ”prooccidentale și providențiale”.
”Președintele N. Dan a repurtat prima sa izbândă adevărată: l-a depășit pe K. Iohannis în materie de înșelare a celor care l-au votat”, conchide CTP, într-o postare pe Facebook.