Show total la negocierile pentru susținerea lui Adrian Veștea. Nici nu ghicești ce ministere au cerut Anamaria Gavrilă, Ninel Peia și Cosmina Cerva!

Negocierile pentru susținerea cabinetului condus de Adrian Veștea scot la iveală și pretenții venite de la parlamentari din tabăra suveranistă. Aceștia vor, în schimbul votului, nici mai mult nici mai puțin decât șefia unor ministere ”grele” din viitorul guvern! Trei exemple relevante le-au oferit Anamaria Gavrilă, Ninel Peia și Cosmina Cerva, spun surse politice.
Irina Dumitrescu
17 iun. 2026, 11:50
Show total la negocierile pentru susținerea lui Adrian Veștea. Nici nu ghicești ce ministere au cerut Anamaria Gavrilă, Ninel Peia și Cosmina Cerva!

Pentru a putea fi învestit prim-ministru, Adrian Veștea are nevoie de 233 de voturi ”pentru” din totalul celor 465 de voturi pe care le pot da senatorii și deputații.

”Matematica” parlamentară spune că, după ce UDMR a anunțat că refuză să sprijine cabinetul premierului desemnat, reușita la testul votului din parlament este sub semnul întrebării.

În consecință, au fost demarate de urgență negocieri pe principiul ”om cu om”, pentru obținerea suportului necesar.

Adrian Veșta ar fi sprijinit, în acest context, de Hubert Thuma, Alina Gorghiu, Sorin Grindeanu, Claudiu Manda și Marian Neacșu, susțin surse politice citate de digi24.

Și, cum negocierea presupune că trebuie să oferi ceva în schimbul a ceea ce soliciți, se pare că au apărut deja pretenții din zona suveranistă ce ar fi fost contactată pentru obținerea de voturi. De pildă, Anamaria Gavrilă, care s-ar fi întâlnit cu premierul desemnat, ar fi cerut să fie ministru al Externelor în viitorul guvern!

Citește și Cum arată Guvernul Veștea. Primele nume vehiculate pentru ministerele de forță

Posturi ”grele” au cerut și alți exponenți ai suveranismului. Ninel Peia, din grupul parlamentar PACE, ar fi solicitat să conducă Ministerul Apărării, în timp ce Cosmina Cerva (tot de la PACE, dar aleasă pe listele SOS) ar fi cerut portofoliul Justiției, spun sursele citate.

Premierul desemnat Adrian Veștea mizează pe sprijin larg în parlament și pe o coagulare politică în jurul guvernului pe care îl va propune.

”Cred că fiecare dintre partidele politice responsabile, în cele 45 de zile care s-au scurs din momentul în care a trecut moțiunea de cenzură, avea obligația să identifice un lider și să facă un astfel de exercițiu. Președintele României a luat această decizie de a mă desemna pe mine în urma faptului că nu a existat o decizie politică. (…) Clar că trebuie să identifici o soluție, fiindcă țara nu poate să stea în starea actuală, trebuie să depășim toate aceste bariere. (…) În tot parcursul meu din punct de vedere politic am încercat să creez majorități și să fiu un om al dialogului.

Eu cred că, până la urmă, PNL, al cărui membru sunt, va da dovadă de maturitate și va veni și va sprijini acest guvern, este un guvern care este condus de un prim-ministru liberal. (…) Să știți că vor fi chiar și parlamentari din partea USR sau a altor partide, fiindcă nu trebuie să ne raportăm doar la partidele extremiste, vor fi parlamentari care vor participa la vot și vor vota acest guvern. Am toată convingerea că vor fi astfel de persoane. Pe evaluările care sunt făcute, și aceste evaluări nu le-am făcut neapărat eu, dar eu cred că vom avea cvorumul necesar pentru a trece guvernul și guvernul va fi învestit”, a spus Veștea.

Citește și Băsescu avertizează: ”Ar fi catastrofal ca un guvern să se însăileze din tot soiul de fărâmituri de astea de prin zona extremistă”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
El e „bărbatul” de care Gigi Becali are nevoie la FCSB! Cum și-a câștigat noua feblețe a patronului respectul în vestiar
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
10 greșeli pe care le faci când folosești aerul condiționat și care îți măresc factura la energie. Așa pierzi zeci de lei lunar
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile confirmat la Iași. Alți doi pacienți sunt suspecți
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Cum arată Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, la 23 de ani. E de nerecunoscut!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România