Sânziene 2026. Care sunt cele mai populare superstiții și tradiții

Sânzienele reprezintă o sărbătoare populară românească în jurul căreia au luat naștere numeroase superstiții, dar și obiceiuri populare.
Alina Costache
17 iun. 2026, 13:59
Sânziene 2026. Care sunt cele mai populare superstiții și tradiții

Sânzienele sunt sărbătorite în fiecare an, la data de 24 iunie, atunci când în calendarul ortodox este marcată și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul.

În Ardeal, sărbătoarea este denumită Sânziene, în timp ce în Muntenia și Oltenia, sărbătoarea se numește Drăgaică. Sânziana sau Drăgaica mai este numită și Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, în funcție de zona geografică a țării.

În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Totodată, Mircea Eliade spunea că Sânzienele continuă un cult roman închinat zeiței Diana (Sanctae Dianae), venerată și pe teritoriul Daciei.

Citește și: Cele 10 simboluri aducătoare de noroc, potrivit celor mai vechi tradiții. Obiectele care atrag prosperitatea

În credința populară, spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.

Despre Sânziene se spune că intensifică parfumul florilor, măresc puterea tămăduitoare a plantelor de leac. În plus, apără copiii de boli, cresc bobul grâului, sporesc rodul pământului, alungă grindina. Tot ele înmulțesc păsările cerului, aduc femeilor prunci frumoși, iar fetelor mari, ursitul.

Tradiții de Sânziene

Potrivit celor mai vechi timpuri, nimeni nu are voie să lucreze în ziua de Sânziene, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază, această zi fiind considerată sfântă.

Totodată, unul dintre cele mai populare obiceiuri legate de noaptea de Sânziene este acela în care fetele nemăritate pun busuioc sub pernă, în speranța că își vor visa ursitul. Tradiția spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele adună flori de sânziene și fire de busuioc, le așază sub pernă și se culcă cu gândul la iubirea adevărată. Se crede că astfel, în vis, le va apărea viitorul soț.

Pentru ca acest obicei să aibă „putere”, busuiocul trebuie să fie sfințit. În cultura populară, busuiocul este o plantă sfântă, care simbolizează puritatea, dragostea și protecția. De aceea, fetele care vor să urmeze acest ritual aleg busuioc sfințit de preot, pe care îl păstrează special pentru acest moment, notează Catine.ro.

Înainte de a-l pune sub pernă, se mai spune că fata trebuie să spună o rugăciune și să facă nouă mătănii, ca să i se arate ursitul în vis. Pe lângă busuioc, fetele pot pune și flori de sânziene, care se culeg în ziua sărbătorii. Și în trecut, fetele tinere le strângeau cu grijă și le păstrau pentru noaptea magică. Se credea că florile, culese cu credință și respectând tradițiile, ajută ca visul să devină realitate. Acest obicei simplu, dar plin de farmec, s-a transmis din generație în generație și se păstrează și astăzi în multe sate din România.

Citește și: Tradiţii şi ritualuri de început de vară care atrag prosperitatea şi abundenţa. Ce recomandă astrologii pentru această perioadă magică a anului

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cine este Filip Stojilkovic. Noul atacant al Rapidului a ajuns în România și l-a impresionat deja pe Pancu: „Foarte bun!”
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cum își produce România energia electrică. Ce pondere au centralele nucleare, hidrocentralele, gazele și energia solară
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Mirabela Grădinaru și-a depus declarația de avere! Ce deține de fapt cuplul prezidențial
stirilekanald.ro
Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România