Mihai Bendeac dă de pământ cu biserica lui Gigi Becali din Pipera: „Intri acolo ca la mă-ta pe tarla…”

După sfințirea bisericii ridicate de Gigi Becali în Pipera, printre laude au existat și voci critice. Printre acestea s-a numărat și actorul Mihai Bendeac, care a comentat în termeni duri evenimentul și amploarea proiectului religios.
Alexandra Dumitrescu
17 iun. 2026, 15:52
Mihai Bendeac dă de pământ cu biserica lui Gigi Becali din Pipera: „Intri acolo ca la mă-ta pe tarla…”

Biserica construită de Gigi Becali în Pipera a fost sfințită în prezența unui număr mare de credincioși, precum și a familiei și apropiaților omului de afaceri. Proiectul, evaluat de acesta la peste 20 de milioane de euro, a stârnit numeroase reacții în spațiul public.

În timp ce mulți au apreciat investiția și semnificația religioasă a demersului, alții au privit evenimentul cu scepticism. Printre criticii cei mai vocali s-a numărat actorul Mihai Bendeac, care a criticat, în stilul care l-a consacrat, evenimentul.

„Apropo de celebra replică din «Băieți de oraș», una e să gândești, alta e să te gândești, mi-a mai venit una de actualitate. Una e să construiești o biserică, alta e să-ți construiești o biserică. Pentru că atunci când construiești o biserică, se presupune că intri acolo ca în Casa Domnului.

Dar când îți construiești o biserică, intri acolo ca la mă-ta pe tarla și spui că «Sagrada Familia» e un c…t. (n.r. – he, he, râde și îl imită pe Gigi Becali) Mi-am făcut biserică. Frumoasă biserică, asta. Bă, vrei să-ți spun ceva? Dacă vine Dumnezeu la biserică în Pipera, sunteți pe altă realitate, e frumos, tată”, a spus Bendeac.

Citește și: Carrefour România introduce sistemul de reduceri de preț la achiziția mai multor produse din același sortiment. Lista produselor cu prețuri reduse este reînnoită în fiecare lună

Reacția actorului vine în urma declarațiilor făcute de patronul FCSB la slujba de sfințire, unde a vorbit despre credință, social media și comportamentele oamenilor.

„Se vor separa apele, oile de capre, adică ăia care fac nebunii pe TikTok şi Facebook se duc în stânga, ceilalţi vor fi încălziţi spre dreapta şi vor primi harul. Se vor separa şi vor fi salvaţi, iar ăia din stânga cu dracii în iad, care eşti cu TikTok-ul. Crezi că ăla cu TikTok şi Facebook vreodată ajunge la Hristos? Niciodată, nu are cum”, spunea duminică Gigi Becali.

Mihai Bendeac s-a revoltat dopă ce Gigi Becali a făcut referire la celebra Catedrală „Sagrada Familia”.

 „Aici vine cine vrea. La baza FCSB se face Liturghia zilnic şi se pomenesc. Eu de aia am zis că vreau jucători ortodocşi, ca să fie pomeniţi. La biserică nu eşti obligat la Hristos, ci doar dacă vrei sa mergi. O să vedeţi, că nu ştiu dacă eu mai prind. Acum e la 20%, că e pietricică cu pietricică, mozaic cu mozaic. Va fi cea mai frumoasă din lume. Ce, se compară cu Sagrada Familia? Aia ce… nişte pietre. Gaudi a băgat nişte pietre, cutare, ce să… pietre, mă? Uite aici pe Maica Domnului cu Hristos. Asta va fi cea mai frumoasă din lume, că mai mari vor fi. Aici va fi cerul pe pământ. Investiţia cu totul sare de 20 de milioane, cu tot cu teren”, a spus Gigi Becali.

Citește și: Jurnalista care a documentat abuzurile fraților Tate afirmă că aceștia au fost eliberați de procurorii români „sub o presiune semnificativă exercitată de SUA asupra României”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Cine este Filip Stojilkovic. Noul atacant al Rapidului a ajuns în România și l-a impresionat deja pe Pancu: „Foarte bun!”
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cum își produce România energia electrică. Ce pondere au centralele nucleare, hidrocentralele, gazele și energia solară
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Mirabela Grădinaru și-a depus declarația de avere! Ce deține de fapt cuplul prezidențial
stirilekanald.ro
Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România