A murit Bogdan Marinescu, medicul care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină mamă

Lumea medicală din România este în doliu. Bogdan Marinescu, fostul director al Maternității Giulești, a murit joi, 18 iunie. Acesta a fost medicul care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină mamă la aproape 67 de ani.
Loredana Brumă
18 iun. 2026, 09:33
A murit Bogdan Marinescu, medicul care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină mamă

Bogdan Marinescu a fost director al Maternității Giulesti și a fost unul dintre cei mai renumiti obstetricieni din Romania. Cunoscutul medic s-a stins din viață la 81 de ani.

A murit Bogdan Marinescu. Medicul a fost nașul Elizei, fiica Adrianei Iliescu

Bogdan Marinescu a fost medicul care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină cea mai vârstnică mamă din lume. Aceasta a născut-o pe Eliza la aproape 67 de ani, prin fertilizare in vitro.

Medicul a păstrat o legătură apropiată cu Adriana Iliescu, devenind nașul micuței Eliza.

”Și dacă mor, Eliza nu rămâne singură, îl are pe nașul ei care va avea grijă de ea. Îi las și două apartamente, m-am asigurat că va avea un start bun în viață”, povestea Adriana Iliescu în urmă cu câțiva ani.

Citește și Eliza Iliescu a aflat cine este, de fapt, tatăl ei. Cea mai bătrână mamă din România i-a spus adevărul fiicei sale

Odată cu trecerea anilor, însă, relația dintre cei trei s-a răcit.

”Nu am mai auzit nimic de la ele. Fiecare și-a văzut de viața sa. Nici de sărbători nu ne-am mai întâlnit, nu am mai primit vreun semn de la ele”, povestea Bogdan Marinescu în 2024.

Bogdan Marinescu a fost deputat în perioada 1992 – 1996 și senator între 1996 – 2000 în Parlamentul României din partea PD București. De asemenea, a fost director la Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” din 1983 până în 2010.

„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti îşi exprimă profundul regret faţă de trecerea în nefiinţă a prof. univ. dr. Bogdan Marinescu, una dintre personalităţile marcante ale medicinei româneşti, care şi-a dedicat întreaga viaţă profesiei medicale, educaţiei şi îngrijirii pacientelor”, a transmis, joi, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti.

Prof. univ. dr. Bogdan Marinescu s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani. „Prin activitatea sa de excepţie în domeniul obstetricii şi ginecologiei, prin contribuţiile aduse dezvoltării reproducerii umane asistate şi prin formarea a numeroase generaţii de medici, Bogdan Marinescu a lăsat o amprentă profundă asupra medicinei româneşti. De numele său se leagă repere importante ale specialităţii, precum şi dezvoltarea unor domenii de avangardă în practica medicală din România”, a mai transmis sursa citată.

Medicii din Bucureşti au transmis condoleanţe familiei, colegilor, colaboratorilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Un mesaj similar a fost transmis şi de către colectivul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” – Giuleşti.

„Timp de aproape trei decenii, a condus Maternitatea Giuleşti, transformând-o într-un reper naţional al obstetricii, ginecologiei şi medicinei reproducerii. Sub îndrumarea sa, generaţii de medici au fost formate în spiritul excelenţei profesionale, al disciplinei şi al respectului faţă de pacient. Vizionar şi pionier, profesorul Bogdan Marinescu a contribuit decisiv la dezvoltarea reproducerii umane asistate în România, fiind implicat în realizarea unora dintre primele succese ale fertilizării in vitro din ţara noastră. Prin activitatea sa, mii de familii au primit şansa de a deveni părinţi, iar medicina reproductivă românească a câştigat recunoaştere şi prestigiu”, se arată în mesajul medicilor de la Maternitatea Giuleşti.

Prof. univ. dr. Bogdan Marinescu a fost ministru al Sănătăţii şi director al Maternităţii Giuleşti.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT