Povestea Indirei, absolventa de clasa a VIII-a care dă Evaluarea Națională și Bacul în același timp: ”Le voi povesti copiilor și nepoților mei despre această reușită”

Indira Singh se numără printre puținii elevi care anul acesta vor susține atât examenul de Evaluare Națională, cât și Bacalaureatul la matematică.
Loredana Brumă
18 iun. 2026, 14:47
Povestea Indirei, absolventa de clasa a VIII-a care dă Evaluarea Națională și Bacul în același timp: ”Le voi povesti copiilor și nepoților mei despre această reușită”

Povestea Indirei, absolventa de clasa a VIII-a care dă Evaluarea Națională și Bacul în același timp. Adolescenta a terminat clasa a VIII-a la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara. Tânăra se numără printre cei 10 elevi de gimnaziu pregătiți de inginerul Mihai Suciu care vor susține simultan atât Evaluarea, cât și examenul de Bacalaureat la matematică.

Povestea Indirei, absolventa de clasa a VIII-a care dă Evaluarea Națională și Bacul în același timp: ”Este o experiență la care nu am visat vreodată”

Indira își dorește să intre la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, specializarea Științele naturii, după care vrea să dea la Facultatea de Medicină. Despre provocarea de a susține în același timp atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul la matematică, eleva spune că este o experiență unică, despre care le va vorbi copiilor și nepoților ei.

„Îmi doresc foarte mult să intru la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, specializarea Științele naturii, iar apoi să dau admitere la Facultatea de Medicină. Acum mă aflu pe ultima sută de metri cu recapitulările însă, în același timp, mă pregătesc și pentru Bacalaureat.

Este doar o luptă cu mine însămi, o încercare de a-mi atinge limitele, de a ieși din zona de confort și de a-mi dovedi că, dacă vreau, pot face orice îmi propun.

Este o experiență la care nu am visat vreodată, ceva ce pare imposibil de atins. Însă aici este, de fapt, provocarea. Să realizăm ceva măreț, ce nimeni nu a mai atins: perfecțiunea însăși”, a povestit eleva, potrivit Libertatea. 

Citește și Uniformele ar putea reveni în școli din septembrie. Proiectul a ajuns în Parlament

Atunci când profesorul Mihai Suciu, cunoscut în mediul online pentru meditațiile gratuite pe care le oferă tuturor celor care susțin examenele naționale, i-a propus să facă parte din cei care susțin ambele examene naționale în același timp, eleva a spus imediat DA.

„Mereu am avut doar medii de 8 și 9 la matematică. Asta, pentru că mie îmi plac mai mult limba română și limbile străine, să scriu și să citesc. Vă dați seama cât de mult mă va ajuta această pregătire de acum? Practic, voi intra în clasa a IX-a cunoscând aproape întreaga materie din toți anii de liceu.

Sunt foarte competitivă și-mi doresc să fiu acolo, în top 10. Voi avea un renume, un statut, voi fi cunoscută și apreciată, munca îmi va fi validată. Pentru mine, Bacalaureatul este o realizare personală. Deja îmi imaginez cum le voi povesti copiilor și nepoților mei despre această reușită, cum am dat eu Bac-ul în clasa a VIII-a”, a mai povestit Indira.

Pentru Evaluarea Națională la matematică Indira spune că se pregătește, în medie, aproximativ două ore pe zi, iar în weekend învață chiar și patru-cinci ore. În paralel, se pregătește și pentru Bacalaureat, câte 4 ore pe săptămână.

„Anul trecut, în iulie, am început cu Mihai Suciu pregătirea pentru Evaluare, iar în toamnă am început să lucrăm pentru Bacalaureat. Materia pentru BAC îmi pare mai simplă, mai ușoară, mai accesibilă față de matematica pe care am învățat-o în gimnaziu. Dar asta se datorează lui Mihai și numai lui. A reușit să ne explice fiecare noțiune, fiecare exercițiu și problemă cu calm, cu răbdare, fără să pună presiune și, cel mai important, pe înțelesul nostru. Are o metodă prin care a reușit să mă facă nu să-mi placă matematica, ci s-o iubesc.

Eram mereu curioasă ce vom mai învăța azi: ce tipuri de logaritmi, de ecuații, de integrale, de derivate. Iar Mihai ne explica în așa fel încât materia să nu ni se pară nici înspăimântătoare, nici copleșitoare. Dimpotrivă.

Mă așteptam să fie mai grea materia pentru Bacalaureat, pentru că vorbim, totuși, despre liceu, unde nivelul este mai avansat. Dar m-am speriat degeaba. De exemplu, când Mihai ne-a a predat limitele și matricele, totul mi s-a părut atât de limpede, de logic și de simplu! Nu-mi venea să cred! Am ajuns, la un moment dat, să-mi vină mult mai natural să gândesc logaritmii și radicalii decât să fac o teoremă a lui Thales într-un trapez”,  a mai povestit eleva.

Citește și Burse școlare 2026. Când primesc elevii banii în luna iunie și ce sume vor intra pe carduri

Indira este sigură că la BAC va lua peste 8, iar la Evaluarea Legală va obține peste 9.

”La Bac voi lua peste 8. Mi-ar plăcea să-mi pice din matrice și mai puțin din legile de compoziție. Apoi, nu-mi prea plac polinoamele, pentru că sunt acolo mai multe formule, trebuie să le țin minte pe toate și mă încurc. Mai uiți un minus, mai uiți un plus și se schimbă toată formula.

La română, la Evaluare, cred că voi lua între 9,70 și 9,80, iar la matematică între 9,30 și 9,40. Și da, am mari emoții, mai ales la matematică”, a mai spus eleva.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce au făcut Cristina Răduț și Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova înainte de cununie. Au dat cărțile pe față abia acum
Capital.ro
România a pierdut unul dintre cei mai mari medici. Prof. dr. Bogdan Marinescu, pionier al fertilizării in vitro, s-a stins din viață
Playtech.ro
Românii care pot primi bani în plus față de șomaj. Ajutorul se acordă timp de până la doi ani în anumite situații
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?