Un român, arestat pentru omor prin DECAPITARE comis în Italia

Un bărbat din localitatea ieşeană Miroslava căutat de autorităţile italiene după ce pe numele său a fost emis un mandat european de arestare pentru omor prin decapitare comis în Italia a fost prins şi reţinut, miercuri, în judeţul Iaşi.
Iulian Tudor
04 sept. 2013, 09:31
Un român, arestat pentru omor prin DECAPITARE comis în Italia

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Alexandru Chelaru, a declarat pentru corespondentul Mediafax că bărbatul, Ioan B., a fost depistat şi reţinut miercuri dimineaţă la Miroslava, localitatea natală a acestuia, el fiind căutat de autorităţi întrucât se sustrăgea executării unui mandat european de arestare.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost dus la Parchetul Curţii de Apel Iaşi, fiind apoi prezentat în faţa instanţei, care va decide în privinţa extrădării sale.

„Bărbatul se află acum la Curtea de Apel, iar judecătorii vor decide asupra extrădării. El este acuzat că ar fi participat la comiterea unui omor prin decapitare în Italia, în urmă cu mai mult timp. Judecătorii vor stabili dacă va fi extrădat sau dacă va rămâne în ţară pentru a fi cercetat în alte cauze„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi.

În cazul în care judecătorii ieşeni vor decide extrădarea bărbatului, acesta va fi dus în arestul Poliţiei Iaşi, apoi va fi predat autorităţilor italiene care cercetează acest caz.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj