Procurorul general Cristina Chiriac: Trăim într-o perioadă în care societatea aşteaptă de la instituţiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Chiriac, a declarat vineri, la Congresul Avocaților, că justiția trebuie să răspundă unor așteptări tot mai mari din partea societății, de la profesionalism și integritate până la protejarea efectivă a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Andrei Ene
19 iun. 2026, 18:37
Procurorul general Cristina Chiriac: Trăim într-o perioadă în care societatea aşteaptă de la instituţiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Chiriac, a afirmat vineri, la Congresul Avocaților, că instituțiile judiciare trebuie să ofere societății mai mult decât aplicarea strictă a legii, precum și că încrederea publică în justiție depinde de profesionalism, integritate și respectarea drepturilor fundamentale.

În discursul susținut la eveniment, Cristina Chiriac a subliniat rolul esențial al avocaților în înfăptuirea justiției și a vorbit despre așteptările crescânde ale cetățenilor față de sistemul judiciar.

„Participarea la acest eveniment reprezintă nu doar un gest de respect instituţional, ci şi o recunoaştere a rolului esenţial pe care avocaţii îl au în înfăptuirea justiţiei. Trăim într-o perioadă în care societatea aşteaptă de la instituţiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii.

Citește și : Denise Rifai, chemată din nou la DNA. Primele imagini cu vedeta TV la sediul Direcției Naționale Anticorupție FOTO

Cetăţenii aşteaptă profesionalism, integritate, eficienţă şi, mai presus de toate, garanţia că drepturile şi libertăţile lor sunt protejate”, a declarat Cristina Chiriac.

Șefa Ministerului Public a arătat că aceste așteptări nu pot fi îndeplinite decât prin colaborarea tuturor profesiilor juridice și a insistat asupra ideii că diferențele de rol dintre procurori și avocați nu înseamnă o opoziție de valori.

„Procurorii şi avocaţii se află adesea pe poziţii procesuale diferite. Este firesc. Rolurile noastre sunt distincte şi sunt definite de lege. Dar diferenţa de rol nu trebuie confundată niciodată cu opoziţia de valori.

Dimpotrivă, avem aceeaşi obligaţie fundamentală: respectarea legii, protejarea drepturilor omului şi consolidarea încrederii publice în justiţie. Un proces echitabil nu poate exista fără un avocat independent şi fără un procuror imparţial.

Aceste două garanţii nu se exclud, ci se completează. Ele reprezintă expresia maturităţii unei democraţii şi a unui sistem judiciar care funcţionează în interesul cetăţeanului”, a mai transmis procurorul general.

Cristina Chiriac a vorbit și despre presiunile tot mai mari cu care se confruntă sistemul judiciar, de la criminalitatea organizată și corupție până la fraudele informatice și atacurile asupra valorilor democratice, arătând că toate acestea impun răspunsuri instituționale care să fie adaptate realităților actuale.

„Criminalitatea organizată transfrontalieră, corupţia, criminalitatea informatică, atacurile asupra valorilor democratice şi noile forme de fraudă reclamă răspunsuri instituţionale ferme şi profesioniste.

În acelaşi timp, transformarea digitală a societăţii ne obligă să regândim metodele de lucru, să investim în competenţe şi să adaptăm instrumentele juridice la realităţile prezentului. În faţa acestor provocări, dialogul dintre instituţiile judiciare şi profesiile juridice devine mai important ca oricând”, a adăugat ea.

Procurorul general a pledat și pentru un dialog instituțional mai consistent între Ministerul Public și profesia de avocat.

„Ministerul Public îşi reafirmă disponibilitatea de a continua şi de a dezvolta acest dialog instituţional cu profesia de avocat. Există teme care ne preocupă deopotrivă: durata procedurilor judiciare, accesul efectiv la justiţie, protecţia victimelor, respectarea drepturilor procesuale, adaptarea legislaţiei la exigenţele europene şi consolidarea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

Încrederea publică nu se câştigă prin declaraţii. Ea se construieşte zilnic prin profesionalism, competenţă şi conduită etică. Fiecare procuror şi fiecare avocat contribuie, prin activitatea sa, la imaginea justiţiei în societate. De aceea, responsabilitatea noastră este una comună”, a mai transmis Cristina Chiriac.

Citește și : Aripa Thuma-Veștea din PNL a contestat iarăși o decizie a partidului, tot la Tribunalul Ilfov. Se încearcă blocarea Congresului extraordinar de duminică, dorit de Ilie Bolojan

Cristina Chiriac a spus că justiția aparține cetățenilor și există pentru aceștia, nu pentru profesiile juridice care o compun.

„Ea aparţine cetăţenilor şi există pentru cetăţeni. Din această perspectivă, cred că misiunea noastră comună este aceea de a apăra nu doar litera legii, ci şi valorile care dau sens legii: libertatea, demnitatea umană, egalitatea în faţa legii şi respectul pentru drepturile fundamentale”, a afirmat procurorul general.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a semnat pe 4 ani cu U Craiova! Fostul portar de la Udinese a fost prezentat oficial. Update Exclusiv
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Cum ar putea plăti românii mai puțin la electricitate. Planul care promite facturi cu 25% mai mici
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
”Selymeș nu a primit Mercedes pentru că era ungur?”. Componentul Generației de Aur a spus lucrurilor pe nume: ”Ne-a strâns la hotel”
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?