Alexandru Nazare, actualul ministru interimar al Finanțelor, ar urma să își păstreze portofoliul și în cabinetul pe care încearcă să îl formeze premierul desemnat Adrian Veștea, potrivit surselor politice.
Un indiciu important a venit chiar de la premierul desemnat, care a anunțat pe Facebook că a avut o întâlnire cu Alexandru Nazare și a vorbit despre nevoia de continuitate la conducerea Ministerului Finanțelor.
„Mi-am dorit continuitate la conducerea unuia dintre cele mai importante ministere, având în vedere provocările pe care le avem în față în următoarele luni.
Am discutat cu domnul Nazare despre execuția bugetară de până acum, despre perspectivele următoarelor luni, dar și despre măsurile concrete pe care le vom include în programul de guvernare”, a transmis Adrian Veștea.
Mesajul sugerează că Nazare este luat în calcul pentru a rămâne la Finanțe, chiar dacă, oficial, nu există o confirmare directă. Ministrul ar fi acceptat oferta, însă, contactat pe WhatsApp de știripesurse, nu a confirmat, însă nici nu a infirmat această variantă.
În aceeași postare, Adrian Veștea a vorbit și despre direcția economică pe care ar urma să meargă viitorul executiv, insistând pe ideea de disciplină bugetară și pe nevoia ieșirii de a se ieși rapid din blocajul politic.
„Este clar că va trebui să continuăm pe o linie de prudență bugetară, îndeosebi când vine vorba de reducerea cheltuielilor statului. În același timp, trebuie să avem o înțelegere corectă a realităților sociale și economice pentru a reporni consumul și pentru a recâștiga încrederea pierdută, așa cum ne-au transmis și reprezentanții mediului de afaceri.
Ultima lună și jumătate de criză politică nu a făcut bine României. Această stare de incertitudine la nivel guvernamental este de natură să provoace daune și mai mari dacă nu reușim să ieșim din zodia haosului. Cred cu tărie că toată lumea înțelege necesitatea instalării rapide a unui nou Guvern legitim, cu puteri depline, capabil să poarte un dialog credibil atât cu partenerii interni, cât și cu cei externi”, a precizat el.
Adrian Veștea a legat formarea noului guvern de riscul deteriorării imaginii economice a României în exterior și de posibilitatea unei retrogradări din partea agențiilor de rating.
„Sunt convins că, după toate eforturile făcute, nimeni nu își dorește ca, pe fondul prelungirii crizei politice, România să fie retrogradată la categoria „junk” de către agențiile de rating.
O asemenea evoluție ar afecta economia, investițiile și costurile de finanțare ale statului.
Imediat după votul de învestitură, voi iniția un dialog consistent cu reprezentanții mediului de afaceri, cu investitorii români și străini, dar și cu reprezentanții celor trei mari agenții de evaluare a creditului, pentru a consolida încrederea în economia României și pentru a evita un asemenea scenariu”, a mai spus premierul desemnat.
Pe lângă numele lui Alexandru Nazare, în discuțiile privind viitorul cabinet apar și mai mulți social-democrați care ar urma să revină în fruntea unor ministere pe care le-au mai condus. Potrivit acelorași informații, Alexandru Rogobete ar urma să preia din nou Sănătatea, Bogdan Ivan ar reveni la Energie, Radu Marinescu la Justiție, iar Florin Manole la Muncă.