În fiecare seară, în jurul becurilor aprinse afară apar roiuri de insecte. Oamenii se plâng că nu mai pot lăsa geamurile deschise fără plase de protecție. Imediat ce deschid ferestrele, fluturii de noapte și alte insecte zburătoare își fac apariția.
„În general, perioade cu precipitații abundente, urmate de perioade cu temperaturi crescute automat generează umiditate ridicată, ceea ce favorizează dezvoltarea tuturor insectelor cum sunt și acești fluturi, au fost și anul trecut episoade cu roiuri foarte mari ca în fiecare an, țânțarii, căpușele și gândacii pentru țânțari și căpușe facem tratamente, se tratează orice spațiu verde administrat de Primăria București, cât și aliniamentele stradale”, a declarat biologul Aurelian Pintilescu la Știrile ProTV.
Temperaturile mari favorizează înmulțirea insectelor și extinderea unor specii care nu erau specifice României până acum. Pe lângă fluturii de noapte, țânțari și căpușe, apar și insecte adaptate climatului mediteranean, cum ar fi cosașii de tufă și cicadele, inclusiv în București. De asemenea, căldura și apa stătătoare favorizează și specii invazive, precum țânțarul tigru asiatic, agresiv și activ chiar și ziua.
În 2026, în Capitală sunt programate 14 tratamente pentru combaterea țânțarilor adulți. Experții avertizează că efectele se văd doar dacă și populația contribuie la reducerea locurilor unde insectele se pot înmulți.
Bucureștenii se confruntă cu o invazie ciudată de fluturi de noapte în parcuri, pe străzi și chiar în locuințe, care s-au plâns pe rețelele sociale.
„Ce e cu invazia asta de molii?! Sau doar la mine în zona e? Zona Avrig-Obor-Ferdinand-Iancului. Efectiv zeci de molii, ba mai mici, ba mai mari, din afară, nu din bloc”, întreabă cineva pe grupul de Facebook Sector 2 – Informații și Dezbateri.
Mai mulți internauți au reacționat și au povestit situații similare în secția de comentarii: „Și la noi în zona Obor sunt, niciodată nu am văzut așa multe. Sunt mari. Dimineață era plin pe scara blocului, m-am și speriat câte erau. La serviciu la fel găsesc dimineața. Intră unde e lumină”; „Și în sectorul 3 – Titan. Nici nu știu pe unde intră”; „Ne-au invadat niște fluturi maronii în tot orașul, care distrug florile și vegetația! Luați măsuri, vă rog”, a mai scris cineva în grupul Sesizări Sector 1.
Directorul Asociației Parcul Natural Văcărești, Dan Bărbulescu, spune că nu trebuie să ne fie frică de aceste insecte: „Sunt inofensivi, sunt mai mulți decât de obicei, într-adevăr. Nu ne fac rău, nu ne înțeapă, nu ne dau boli cum ne dau alte insecte din orașul nostru – țânțari, gândaci de bucătărie sau alte animale. Și o să treacă destul de repede. E o perioadă intensă din activitatea lor. Probabil în cel mult o săptămână – zece zile vor dispărea. Ce e și mai interesant și poate că lucrul acesta o să ne mai liniștească puțin: se hrănesc păsările cu acest fluture. Că vorbim despre vrăbii sau de alte păsări, în special păsările insectivore, rândunele, drepnele, liliecii, de exemplu, care nu sunt păsări, sunt mamifere. Păsările de noapte, bufnițele”.
„Ei sunt fluturi care migrează, adică se mișcă pe suprafețe mari. Probabil că vin din sud, în special, atrași într-adevăr de o climă mai bună, căldură puternică, în orașe mai calde. În afara orașelor e o diferență destul de mare în această perioadă în București față de marginile orașului, de aceea sunt mult mai atrași și mult mai numeroși. Deci, e un cumul de factori care a determinat dezvoltarea peste măsură a acestei specii”, a explicat expertul la Euronews.