Tragedie în Mehedinți: Un mort și un rănit după un impact violent între un microbuz și un autotren

Duminică, 21 iunie, a avut loc un accident pe DN 56A, în județul Mehedinți, soldat cu un mort și o persoană rănită. La fața locului a intervenit un elicopter SMURD.
Alexandra Dumitrescu
21 iun. 2026, 18:53
Tragedie în Mehedinți: Un mort și un rănit după un impact violent între un microbuz și un autotren

Pe DN 56A, un microbuz de marfă și un autotren au intrat în coliziune, duminică, 21 iunie.

„În această după-amiază, pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 56A, în localitatea Bucura, între un microbuz de marfă şi un autotren. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vânju Mare şi o autospecială de descarcerare şi una de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. De asemenea, în sprijin s-au deplasat şi trei ambulanţe SAJ”, a transmis, duminică, ISU Mehedinţi, conform News.ro.

Citește și: RO-Alert în Tulcea după un nou atac al Rusiei. Autoritățile au ridicat de la sol două avioane de luptă

La sosirea echipajelor, o victimă se afla încarcerată fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru extragerea acesteia. Însă, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de medici, șoferul microbuzului nu a mai putut fi salvat.

„Din nefericire, victima a fost declarată decedată. Pentru cea de-a doua victimă, echipajul SAJ a solicitat elicopterul SMURD”, a mai transmis sursa citată.

Sursă foto: Actual Mehedinți

Centrul Infotrafic a precizat că circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere.

Se estimează reluarea circulaţiei în jurul orei 20:00.

Citește și: Criza politică rămâne! Ilie Bolojan anunţă că PNL nu votează Guvernul Veştea: „Parlamentarii noştri vor părăsi sala la vot”