Dumitru Chisăliță explică de ce cresc prețurile carburanților în România, în timp ce petrolul se ieftinește

Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), explică de ce cresc prețurile carburanților în România, în timp ce petrolul se ieftinește.
Loredana Brumă
23 iun. 2026, 13:25
Dumitru Chisăliță explică de ce cresc prețurile carburanților în România, în timp ce petrolul se ieftinește

De ce cresc prețurile carburaților din România, deși petrolul se ieftineşte. Președintele Asociației Energia Inteligentă spune că totul este din cauza unei măsuri guvernamentate care a fost prezentantă drept un instrument de protecție a consumatorilor.

De ce cresc prețurile carburaților din România, deși petrolul se ieftineşte. Ce spune Dumitru Chisăliță

„Recent, Petrom a majorat preţurile carburanţilor cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât şi la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înţeles. În perioada respectivă, cotaţia petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicaţii convingătoare, mulţi consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc preţurile când principalii indicatori ai pieţei nu justifică o astfel de mişcare? Răspunsul s-ar putea afla tocmai într-o măsură guvernamentală care a fost prezentată drept un instrument de protecţie a consumatorilor”, a transmis președintele AEI, potrivit Agerpres.

Citește și Preț carburanți 23 iunie 2026. Vești proaste pentru șoferi, benzina și motorina s-au scumpit din nou la pompe

Acesta spune că prin OUG nr. 19/2026, completată ulterior prin OUG nr. 24/2026, Guvernul a instituit o stare de criză pe piaţa carburanţilor şi a impus plafonarea adaosului comercial la nivelul mediei anului 2025. Măsura a fost prezentată ca un mecanism menit să reducă preţurile la pompă cu aproximativ 5-15 bani pe litru şi să împiedice eventualele speculaţii într-o perioadă de volatilitate internaţională.

„Însă, plafonarea adaosului comercial poate schimba subtil regulile jocului. Atunci când statul stabileşte că adaosul maxim permis este cel practicat în medie în anul precedent, acel plafon încetează să mai fie doar o limită superioară. El poate deveni o referinţă de piaţă, o ţintă spre care operatorii economici tind în mod natural. Orice marjă neutilizată reprezintă profit pierdut, iar orice companie listată la bursă are obligaţia faţă de acţionari să maximizeze profitul în limitele legii.

Dacă preţul petrolului creşte, plafonul poate limita extinderea marjelor şi poate proteja consumatorii. Dar dacă preţul petrolului scade, companiile nu sunt obligate să transfere integral această reducere către clientul final. Dimpotrivă, ele pot avea interesul să menţină preţurile suficient de ridicate pentru a conserva adaosul comercial permis de reglementare.

Este un fenomen cunoscut în teoria economică şi observat în numeroase pieţe reglementate, efect de ‘focalizare’ a preţurilor în jurul plafonului (a se vedea piaţa gazelor). În loc să stimuleze concurenţa, plafonul ajunge să ofere tuturor participanţilor o indicaţie clară asupra nivelului considerat acceptabi”, a mai preciszat Dumitru Chisăliță, potrivit sursei citate.

Analistul este de părere că piața carburanților din România este dominată de câţiva jucători mari, cu poziţii solide şi comportamente comerciale relativ predictibile.

„Desigur, trebuie făcută o precizare esenţială. Nu există în prezent dovezi publice că majorarea de 5 bani operată de OMV Petrom în 23 iunie 2026 a fost determinată direct de mecanismul plafonării adaosului comercial. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare date detaliate privind marjele realizate în 2025, costurile efective din iunie 2026 şi modul concret de calcul utilizat de companie. Totuşi, din punct de vedere economic, ipoteza este plauzibilă. Ea explică un fenomen care altfel pare dificil de justificat, creşterea preţurilor într-un context în care nici cotaţia petrolului şi nici cursul valutar nu indicau o presiune imediată asupra costurilor”, mai spune specialistul în energie.

Acesta mai spune că intervenţiile statului în formarea preţurilor sunt adesea prezentate ca soluţii simple la probleme complexe. În realitate, ele produc efecte secundare care deşi sunt întotdeauna anticipate de experţi, nu sunt niciodată acceptate de decidenţi.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Şumudică a zburat la Cluj! Întâlnire decisivă cu Neluţu Varga şi Marian Copilu pentru a prelua CFR. Exclusiv
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Surpriză: Ștefan Baiaram, propus la o echipă din Serie A! ”Poate să dea 5-6 milioane de euro”
MediaFlux
Putin se pregătește sa atace o țară din NATO. Informații dezvăluite de serviciile secrete americane
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România