Trăim ca să supraviețuim, nu ca să evoluăm. Cea mai mare parte din banii pe care îi câștigă o familie se duce pe nevoile primare: mâncare, facturi și taxe la stat. Cumpărăturile de la supermarket ne înghit o halcă uriașă din venituri. Din această cauză, românii nu mai au resurse sau nu își mai permit să investească în educație, cultură, timp liber sau dezvoltare personală, aceste capitole fiind aproape inexistente în buget.
Se câștigă mai mult, dar nu se pune nimic deoparte. Chiar dacă veniturile au crescut pe hârtie, cheltuielile au ținut imediat pasul cu ele. Românii cheltuiesc aproape tot ce produc, ceea ce înseamnă că o gospodărie obișnuită are o capacitate de economisire extrem de mică sau spre zero. Suntem o societate care trăiește de la un salariu la altul, vulnerabilă în fața oricăror cheltuieli neprevăzute, cum ar fi o problemă de sănătate sau o reparație majoră.
România este, de fapt, împărțită în două. Există o prăpastie uriașă între calitatea vieții și oportunitățile de la oraș față de cele de la sat. Orașele mari concentrează joburile bine plătite și un nivel de trai mai ridicat, în timp ce mediul rural rămâne mult în urmă, fiind dependent de ajutoare sociale sau de agricultura de subzistență.
Veniturile medii lunare ale unei gospodării din România au fost în anul 2025, în termeni nominali, de 9.399 de lei, reprezentând 3.782 de lei de persoană, în creștere cu 13,6%, respectiv, cu 14,5% față de anul 2024, arată datele INS. Cheltuielile au reprezentat 85,5% din veniturile totale, în creștere cu 1.024 de lei față de anul 2024.
Veniturile bănești medii lunare au fost în anul 2025, de 8.832 de lei lunar pe o gospodărie (3.553 de lei pe o persoană), în creștere cu 14,7% față de anul 2025, iar veniturile în natură de 566 de lei lunar pe o gospodărie (228 de lei pe o persoană), în scădere cu 6 lei față de anul 2024.
Salariile brute şi alte drepturi salariale au fost de 6.438 lei lunar pe o gospodărie și au format cea mai importantă sursă a veniturilor totale (68,5% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creștere faţă anul 2024 cu 1,3 puncte procentuale).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuție însemnată au avut-o atât veniturile din prestații sociale, de 1.879 lei lunar pe o gospodărie (20,0% în anul 2025, respectiv, 20,2% în anul 2024 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (6,0% în anul 2025, respectiv, 6,9% în anul 2024), formate din valoarea veniturilor în natură obținute de salariați și beneficiari de prestații sociale (1,2% în anul 2025, respectiv, 1,5% în anul 2024) și din valoarea în lei a produselor agroalimentare și nealimentare consumate din resurse proprii (4,8% în anul 2025, respectiv, 5,4% în anul 2024).

În ceea ce privește mediul de rezidență, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie în mediul urban, în anul 2025, a fost de 10.732 de lei, de 1,4 ori mai mare decât în mediul rural, iar pe o persoană, de 4.490 de lei, de 1,5 ori mai mare decât în mediu rural.
Din punct de vedere al structurii veniturilor totale, în anul 2025, în mediul urban, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 74,1%, mai mare cu 14,3 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea veniturilor din prestații sociale a fost de 21,6%, mai mare cu 2,6 puncte procentuale față de cea din mediul urban.
Ponderea veniturilor în natură a fost de 9,9% în mediul rural, de 2,8 ori mai mare față de cea din mediul urban.
Cheltuielile băneşti medii lunare au fost, în anul 2025, de 7.582 lei pe o gospodărie (3.051 lei pe o persoană) mai mari cu 15,4% față de anul 2024, respectiv cu 16,4% la nivel de persoană.
Contravaloarea consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii, în anul 2025, a fost, în medie, de 456 lei lunar pe o gospodărie (183 lei pe o persoană), în creștere cu 2,1% față de anul 2024.
În anul 2025, principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul (cheltuielile bănești de consum și contravaloarea consumului uman din resurse proprii) de 4.833 lei lunar pe o gospodărie (60,1%) şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către fondurile publice și private de asigurări sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor de 2.699 lei pe o gospodărie (33,6%). Cheltuielile legate de producţia gospodăriei (cheltuielile bănești de producție și contravaloarea consumului furajer din resurse proprii) au fost în anul 2025 de 150 lei pe o gospodărie (1,9%).
Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice în valoare de 1.553 lei pe o gospodărie au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum medii lunare ale gospodăriilor (32,1%).
Acestea sunt urmate ca mărime de cheltuielile lunare destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili în valoare de 761 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 15,7%, de cele pentru îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 379 lei pe o gospodărie, cu o pondere de 7,8% în cheltuielile totale de consum medii lunare și de cele pentru transport în valoare de 339 lei pe o gospodărie,cu o pondere de 7,0% în cheltuielile totale de consum medii lunare.
Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor medii lunare ale gospodăriilor populației a fost înregistrat la cheltuielile pentru educație de numai 27 lei pe o gospodărie (0,6% din cheltuielile totale de consum medii lunare).
