Noi probleme pentru trenurile CFR Călători. Un tren plecat de la mare a parcurs 43 de km în 4 ore și 7 minute

Trenul Mangalia-Satu Mare, care face parte din programul Trenurile Soarelui al operatorului feroviar de stat CFR Călători, a reușit ”performanța” de a parcurge cei 43 km de pe litoral în 4 ore și 7 minute. Garnitura se află pe traseu și va ajunge la Satu Mare joi după amiază, în loc de dimineață.
Irina Dumitrescu
25 iun. 2026, 15:06
Noi probleme pentru trenurile CFR Călători. Un tren plecat de la mare a parcurs 43 de km în 4 ore și 7 minute

Trenul Regio 8810, format din nouă vagoane (printre care și vagoane cușetă cu șase locuri), tractate de locomotiva GM 915, a plecat miercuri după-amiază din Mangalia la ora  15:18.

Pe linia simplă nemodernizată și neelectrificată a acumulat întârzieri la Neptun și la Costinești, așa că a ajuns la Eforie Sud mai târziu cu 12 minute față de ora din livret – 15:58. Nimic ieșit din comun, căci întârzierile sunt frecvente pe această linie, mai ales în sezonul estival, potrivit clubferoviar.ro.

Citește și: Amenzi mari pentru cei care dau mâncare porumbeilor în București

În stația Eforie Sud locomotiva diesel a CFR Călători s-a defectat și nu a mai vrut cu niciun chip să pornească. A fost adusă o nouă locomotivă de la Constanța, însă toată operațiunea a durat nu mai puțin de 141 de minute, așa că trenul Mangalia-Satu Mare a plecat mai departe cu o întârziere totală de 153 de minute.

Din cauza restricțiilor de viteză de la Agigea Ecluză, Agigea Nord și Post Constanța Vii, s-au mai acumulat minute de întârziere, iar totalul la sosirea în stația Constanța a fost de 181 de minute. Cum potrivit livretului distanța de 43 km dintre Constanța și Mangalia ar fi trebuit parcursă într-o oră și 6 minute, adăugând întârzierea rezultă o durată a călătoriei de 4 ore și 7 minute.

DailyBusiness
Donald Tusk: „Fără Polonia, statele scandinave, republicile baltice și România ar fi dificil să realizezi ceva în această «confruntare a civilizațiilor» cu Rusia”
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Record: Florin Tănase i-a cerut împrumut lui Gigi Becali o sumă care l-a lăsat cu gura căscată până și pe finanțatorul FCSB. Exclusiv.
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Poți intra la liceu dacă ai o medie mică la Evaluarea Națională? Ce prevede regulamentul în 2026
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Blocaj în negocieri privind Guvernul! Liderii partidelor, discuții aprinse la Vila Lac
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?