Nicușor Dan a subliniat unitatea statelor de pe Flancul Estic în fața provocărilor de securitate generate de Rusia.
„O întâlnire extrem de importantă a țărilor de pe Flancul Estic. Transmitem împreună un mesaj de unitate. Transmitem că recunoaștem împreună Rusia ca amenințare colectivă pentru țările noastre. Transmitem un mesaj de solidaritate cu Ucraina și de continuare a spirijinului pentru războiul pe care îl duce, apărând Europa.
Avem aceeași opinie în ceea ce privește relația UE-NATO, trebuie să fie complementară. E important ca aceasta să fie de la nordul la sudul flancului. Fiecare dintre noi a înțeles necesitatea creșterii cheltuielilor care să se transforme în echipamente militare.
E important pentru România și pentru zona Mării Negre, am informat colegii în legătură cu hubul pentru Securitate de la Marea Neagră. A fost o ocazie să trecem în revistă pe unde suntem cu programele de echipare militară. Ne interesează programele din viitorul cadru financiar multianual”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, gazda reuniunii, a avertizat că situația de securitate din regiune rămâne fragilă și că riscurile sunt în creștere.
„Situația este foarte instabilă, ne putem aștepta la escaladări, dorim să ne pregătim ca un grup al statelor care suntem supuse acestui risc, avem graniță comună cu Belarus. Suntem aici și statele care conduc în investițiile în Apărarea noastră. Mă bucur foarte mult că încă o dată Flancul Estic și-a arătat unitatea și solidaritatea deplină”, a declarat în deschiderea conferinței de presă prim-ministrul polonez Donald Tusk. Acesta a vorbit și despre necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina.
Liderii prezenți la summit au reiterat, de asemenea, importanța continuării sprijinului pentru Ucraina și consolidării relației transatlantice. Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a subliniat rolul crucial al Statelor Unite în arhitectura de securitate europeană.
„Trebuie să vorbim foarte clar despre Articolul 5, despre Rusia, care e un pericol și despre investițiile în Apărare. Pezența SUA în Europa este absolut necesară. Trebuie să facem totul să convingem Washingtonul că prezența sa pe Flancul Estic este absolut necesară. Un Flanc Estic puternic înseamnă o Europă puternică”, a spus și președintele Lituaniei Gitanas Nausėda.
La rândul său, premierul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat că Rusia rămâne principala amenințare la adresa securității regionale: „Cel mai mare pericol pentru securtatea noastră este Rusia”.
Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile s-au concentrat asupra coordonării statelor membre ale Uniunii Europene aflate în vecinătatea Federației Ruse, în vederea implementării Planului Readiness 2030 și a altor instrumente europene menite să consolideze capacitatea de apărare și industria de profil a Uniunii.
Summitul de la Gdansk a fost găzduit de premierul polonez Donald Tusk și a reunit președinții României și Lituaniei, precum și prim-miniștrii Poloniei, Suediei, Finlandei, Estoniei și Letoniei. Prima reuniune a Formatului Helsinki a avut loc în Finlanda, la 16 decembrie 2025.