Ludovic Orban, un nou atac la Nicușor Dan: Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului

Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei și fost consilier al președintelui Nicușor Dan, lansează un nou atac dur la adresa șefului statului după ce acesta a declarat că „nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful sistemului”.
Alina Andrei
26 iun. 2026, 11:10
Ludovic Orban, un nou atac la Nicușor Dan: Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului
Ludovic Orban reacționează

Ludovic Orban i-a transmis lui Nicușor Dan că este ”doar o marionetă a sistemului” și l-a avertizat că dacă va continua ”pe drumul acesta, te vor transforma în măscăriciul sistemului”.

”Nu. Nu ești șeful sistemului. Ești doar marioneta sistemului. Încă sper că nu ai ajuns prizonierul lor. Și, dacă continui să mergi pe drumul acesta, te vor transforma în măscăriciul sistemului”, a scris Ludovic Orban, pe Facebook.

Citește și: Orban îi îndeamnă pe Bolojan și ai săi să nu voteze un guvern PSD condus de Grindeanu. ”Decât dacă vor să se sinucidă politic”

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la Gdansk, că este „o certitudine” că 20 de ani s-a luptat cu „sistemul”. El a mai declarat, într-un răspuns pentru un reporter, că „nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful sistemului”.

„Cred că 20 de ani de luptă cu sistemul e o certitudine. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful sistemului. Întrebarea este cum putem să reformăm sistemul fără să ducem țara asta în anarhie. Asta este misiunea pe care mi-am asumat-o.  Pentru a face o reformă, între un câine care latră și un câine care mușcă, eu prefer un câine care mușcă. Între a declama despre cât de tare vom reforma sistemul, că avem mulți declamatori, și între a avea instrumente pentru a reforma cu adevărat sistemul, eu întotdeauna, cum am făcut-o și la Primăria Capitalei, sper să mă pun în poziția de a avea instrumente pentru a reforma sistemul.

Citește și: Când ar putea desemna Nicușor Dan noul premier. Președintele așteaptă o majoritate clară pentru viitorul guvern

Dacă vrem să ne ducem într-o zonă mai politică, este foarte important ca să păstrăm, să ducem linia de demarcație între pro-occidental și anti-occidental și nu să ne consumăm energiile într-o luptă în interiorul unei viziuni pro-occidentale. Asta am spus-o inclusiv în campanie electorală, când am criticat sistemul”, a spus președintele Nicușor Dan, precizând că, „în timp”, el poate livra promisiunea lui electorală privind „România onestă”. „În timp și fără să producă anarhie”, a spus Nicușor Dan.