Conflictul dintre Călin Geambașu şi Petre Geambașu durează de mai mulți ani. Disputa a ajuns în instanță după ce, începând cu 2017, Petre Geambașu a lansat în spațiul public o serie de acuzații la adresa fiului său. Procesul s-a întins pe parcursul a patru ani, iar Călin Geambașu susține că demersul său nu a avut la bază obținerea unor beneficii financiare, ci dorința de a-și apăra imaginea și reputația.
Călin Geambașu a dezvăluit că a aflat verdictul imediat după ce ieșise de la frizer, în timp ce se afla într-un mall din București. Deși hotărârea îi este favorabilă, spune că nu a simțit satisfacția unei victorii, ci mai degrabă o stare de eliberare.
„După patru ani, instanța a dispus obligarea tatălui meu la plata unor despăgubiri morale și a cheltuielilor de judecată. Oficial, am un tată denigrator. După ani de procese, termene și documente, reacția mea nu a fost una de triumf, ci mai degrabă una de liniște și de ușurare. Este greu de descris ce înseamnă să fii nevoit să te aperi în instanță împotriva propriului tată, după ani în care ai fost supus unor acuzații și denigrări publice din partea omului pe care l-ai ajutat cel mai mult”, a scris Călin Geambașu pe Facebook.
Acesta a precizat că nu va comenta pe larg decizia până la publicarea motivării instanței. Ulterior, spune că va prezenta opiniei publice toate detaliile și argumentele care au stat la baza hotărârii Curții de Apel București: „La fel cum am procedat și până acum, din respect pentru instanță și pentru procedura aflată încă în curs, nu voi comenta în detaliu hotărârea înainte de redactarea și comunicarea motivării. După studierea motivării, voi prezenta public punctul meu de vedere complet asupra acestei cauze și asupra considerentelor care au stat la baza soluției pronunțate azi de Curtea de Apel București”.
În mesajul publicat după verdict, Călin Geambașu a vorbit și despre fiul său, subliniind că își dorește să îi ofere un mediu bazat pe respect și echilibru, fără conflictele care i-au marcat propria relație cu tatăl.
„Ca și până acum, fiul meu va avea parte doar de blândețe și respect din partea mea, nicidecum de ostilitate, pentru a întrerupe „lanțul războinic” declanșat de tata. Astăzi simt, înainte de orice, liniștea că acest efort nu a fost în zadar. Iar dincolo de orice soluție judiciară, îmi doresc același lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna și pe care l-am exprimat public în repetate rânduri: ca tatăl meu să își onoreze vârsta cu bunătate, echilibru și onestitate și să îmbrățișeze în mod real și autentic calitatea de tată și bunic”, a încheiat Călin Geambașu.
Citeşte şi: Vestea momentului vine de la DIGI. Cum sunt afectaţi clienţii