Liderii politici din fosta coaliţie de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi nu au ajuns la un acord politic, pentru susţinerea unui guvern în Parlament, deşi şeful statului i-a chemat la Palatul Cotroceni şi i-a pus faţa în faţă, vineri. Presiunea pentru învestirea unui guvern este cu atât mai mare cu cât marţi este ultima zi a sesiunii parlamentare, iar deputaţii şi senatorii intră în vacanţă.
Partidele pro-occidentale nu au reuşit să ajungă la un acord pentru susţinerea unui premier în Parlament care să aibă majoritate.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, după eşecul discuţiilor de vineri, că s-a revenit la blocajul politic pe care marţi, după consultările oficiale, îl credea depăşit.
Citește și: Preşedintele Nicuşor Dan a convocat luni şedinţa CSAT, desemnarea premierului mai aşteaptă
El a mai spus că PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiţionări, iar de la discuţia de marţi, PNL şi-a schimbat poziţia.
Şeful statului a cerut partidelor să revină la dialog şi să negocieze între ele o majoritate pentru orice formulă de guvern pe care o consideră potrivită.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că liberalii nu au promis „un cec în alb” pentru Sorin Grindeanu în vederea ieşirii din criza politică, ci un acord politic în baza căruia se poate lua în considerare o decizie cu privire la învestirea unui guvern.
„Nu am ajuns la un acord”, a transmis Bolojan. Reprezentanţii PNL au transmis că nu vor accepta lecţii despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză.
Şi preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat că un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, cu Siegfried Mureşan premier, este o propunere rezonabilă de compromis care poate debloca această criză.
PNL-USR şi UDMR au venit cu propunerea de premier Siegfried Mureşan şi au cerut PSD să susţină un guvern minoritar al dreptei şi rotativă anul viitor, când va fi susţinut un Guvern PSD, cu condiţia ca niciun partid să nu depună moţiune de cenzură şi să rezolve urgenţele şi priorităţile ţării: PNRR, Programul SAFE, echilibrele financiar-bugetare, aderarea la OCDE.
Biroul Politic Naţional al PSD a votat, pe de altă parte, în unanimitate, să-şi asume responsabilitatea guvernării, iar preşedintele partidului să fie propunerea de premier.
Sorin Grindeanu a anunţat că PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare şi va juca exclusiv pe mâna sa.
„PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare. Dacă va fi un guvern PSD, atunci acesta va fi un guvern care nu se va teme şi care nu va sta cu căciula în mână în faţa nimănui. Va fi în serviciul românilor şi atât. PSD va juca exclusiv pe mâna sa. Obiectivul este simplu, relansare economică şi recâştigarea încrederii românilor în capacitatea clasei politice de a livra prosperitate”, a mai spus Grindeanu.
PSD nu este de acord nici ca dreapta să preia guvernarea, iar PSD să intre de anul viitor, potrivit rotativei, social-democraţii anunţând că nu vor vota niciodată un guvern din care nu fac parte.
Mihai Fifor (PSD), atac la Bolojan: ”Ține țara captivă, generând o vulnerabilitate strategică” / „Reziliența economică ține de securitatea națională. Ține de CSAT”
Deputatul PSD Mihai Fifor a comentat luni pe Facebook ședința CSAT și contextul politic actual, spunând că România traversează o perioadă complicată, transmite Mediafax.
Deputatul PSD Mihai Fifor a făcut luni o serie de comentarii despre ședința CSAT care va avea loc astăzi, convocată de președintele Nicușor Dan și organizată în contextul pregătirilor pentru Summitul NATO de la Ankara.
„O decizie firească și necesară. Mai ales în contextul în care din echipa care îl va însoți pe președinte la Summit vor face parte doi miniștri demiși. Ministrul Apărării și ministrul de Externe”, a transmis Fifor.
Deputatul PSD a corelat discuțiile din CSAT cu situația politică internă de la acest moment. „Tocmai de aceea, poate nu ar fi rău ca astăzi, pe ordinea de zi a CSAT să se afle și problema extrem de urgentă și complicată a modului în care premierul demis de aproape două luni înțelege să țină țara captivă, generând o vulnerabilitate strategică pentru România.”
Mihai Fifor a ridicat și problema unor declarații atribuite premierului interimar Ilie Bolojan, referitoare la posibilele riscuri economice.
„Ar putea fi o bună ocazie de a se lămuri, la cel mai înalt nivel, dacă afirmațiile atribuite lui Ilie Bolojan privind intenția retrogradării României în categoria junk cu bună știință au vreun fundament sau reprezintă doar simple speculații.”, a transmis deputatul.
Acesta susține că eventuale decizii politice ar putea afecta economia și stabilitatea țării.
„Pentru că, dacă o asemenea logică ar exista și dacă reziliența economică a României ar fi pusă în pericol pentru atingerea unor obiective politice care nu au nimic de-a face cu bunăstarea românilor și cu interesul național, după ce economia a fost deja împinsă în recesiune și țara continuă să se confrunte cu dificultăți economice și sociale, atunci am vorbi despre o situație de o gravitate excepțională.”
„Reziliența economică a României ține de securitatea națională. Ține de CSAT. Este de maximă urgență ca CSAT să lămurească dacă există sau nu o acțiune coordonată care vulnerabilizează interesele fundamentale ale statului român.”, mai precizează el.
Totodată, el a criticat în scris și modul în care este gestionată situația politică, spunând că există o criză mai profundă în stat.
„Până la această oră, tot ceea ce face Bolojan de aproape un an indică fie o nepricepere crasă, fie o agendă paralelă intereselor statului român. Și, în orice variantă, o iresponsabilitate fără margini.”
„Să ții țara blocată, captivă, doar pentru agenda ta și a grupurilor de interese mufate la banul public depășește cu mult sfera conflictului politic. Suntem deja într-o zonă extrem de periculoasă, iar CSAT ar trebui să se aplece cu toată seriozitatea asupra acestei situații.”
Deputatul a făcut apel la deblocarea situației politice și la funcționarea normală a instituțiilor statului, având în vedere criza care se prelungește în continuare.
„România nu își mai poate permite prelungirea acestui blocaj. Deblocarea situației politice a devenit o urgență de securitate națională. Prin deciziile și blocajele pe care le generează, Ilie Bolojan a ajuns să reprezinte el însuși o vulnerabilitate pentru statul român. Pentru că atunci când interesele unui singur om sau ale unui grup ajung să țină captivă o țară într-un moment strategic atât de important, nu mai vorbim doar despre un conflict politic, ci despre o situație care trebuie analizată cu toată seriozitatea de instituțiile statului. România trebuie să revină urgent în matca constituțională.”