Tragedie uriașă în lumea televiziunii. O îndrăgită actriță de telenovele a murit în cutremurul din Venezuela: „Ne alăturăm durerii familiei, prietenilor și admiratorilor săi”

Actrița și comedianta venezueleană Gabriela Fleritt, una dintre cele mai cunoscute vedete ale televiziunii din țară, a murit în seria de cutremure din Venezuela. Familia ei a confirmat vestea tragică, după ce a sperat până în ultimul moment că artista va fi salvată. 
Alina Costache
29 iun. 2026, 21:10
Tragedie uriașă în lumea televiziunii. O îndrăgită actriță de telenovele a murit în cutremurul din Venezuela: „Ne alăturăm durerii familiei, prietenilor și admiratorilor săi”

Echipele de intervenție au descoperit trupul neînsuflețit al actriței Gabriela Fleritt sub ruinele blocului Residencias Las Palmas, din localitatea Macuto, statul La Guaira, unul dintre imobilele distruse de cutremurele puternice care au lovit Venezuela pe 24 iunie.

Informaţia a fost confirmată de membrii familiei sale, care au urmărit în permanență operațiunile de salvare și au sperat până în ultima clipă că actrița va fi găsită în viață. După confirmarea tragediei, rudele le-au mulțumit tuturor celor care s-au implicat în căutări, au distribuit apelurile lansate în ultimele zile și s-au rugat pentru salvarea ei.

Vezi și Un nou cutremur în Venezuela, la cinci zile de la dublul seism, soldat cu circa 1.500 de morţi VIDEO

„Lumea divertismentului este în doliu după confirmarea tragicei dispariții a actriței, prezentatoarei radio și umoristei Gabriela Fleritt, care s-a stins din viață la vârsta de 55 de ani. Artista, dată dispărută în statul La Guaira după cutremurele devastatoare care au lovit Venezuela, a fost găsită fără viață sâmbătă, 27 iunie.

Astăzi ne alăturăm durerii familiei, prietenilor și admiratorilor săi, îi cinstim memoria și îi mulțumim pentru moștenirea artistică pe care o lasă în urmă. Odihnește-te în pace, Gabriela! Lumina și zâmbetele tale vor rămâne pentru totdeauna alături de noi”, au transmis mass-media din Venezuela pe Instagram.

În momentul cutremurelor puternice care au zguduit Venezuela, actriţa Gabriela Fleritt se afla în apartament împreună cu fiica sa și cei doi nepoți. După prăbușirea clădirii, familia a anunțat dispariția vedetei, iar salvatorii au început o cursă contracronometru pentru găsirea supraviețuitorilor.

În primele zile după tragedie, unul dintre nepoții Gabrielei a fost scos în viață dintre dărâmături și transportat la spital, însă căutările pentru actriță și ceilalți membri ai familiei au continuat fără întrerupere, timp în care toţi au sperat într-o minune.

Din nefericire, descoperirea trupului său se adaugă unui bilanț care continuă să crească pe măsură ce echipele de salvare înaintează printre ruinele clădirilor prăbușite.

Gabriela Fleritt avea 55 de ani, iar umorul, naturalețea și carisma au făcut ca aceasta să fie una dintre cele mai apreciate actrițe de comedie din Venezuela, fiind cunoscută în special datorită aparițiilor din emisiunile „Bienvenidos”, „Cheverísimo” și „A que te ríes!”, dar și din mai multe telenovele, unde și-a construit o carieră de peste trei decenii.

Citește și O cunoscută antrenoare de fitness, mamă a patru copii, a primit un diagnostic dur la doar 39 de ani: cancer de colon în stadiul doi