Barack Obama a sosit la Sankt Petersburg. Preşedintele SUA, primit de Putin cu o strângere de mână

Preşedintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama a sosit, joi, la Sankt Petersburg, în Rusia, unde va participa la lucrările summitului G20, care se va desfăşura sub semnul crizei siriene. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a strâns mâna preşedintelui SUA, cei doi şefi de stat zâmbind ostentativ în faţa obiectivelor camerelor, în pofida opoziţiei care-i desparte în privinţa unei intervenţii militare în Siria.
Filip Stan
05 sept. 2013, 14:52
Barack Obama a sosit la Sankt Petersburg. Preşedintele SUA, primit de Putin cu o strângere de mână

Barack Obama a coborât din maşină imediat după ora 13.00 GMT (16.00, ora României), la Palatul Konstantin, la aproximativ 15 kilometri sud-vest de fosta capitală imperială, potrivit Mediafax. El i-a strâns mâna gazdei summitului, iar cei doi lideri, zâmbind diplomatic, au schimbat câteva cuvinte, după care preşedintele american a intrat rapid în clădirea în care va avea loc summitul joi şi vineri.

Avionul Air Force One, de tip Boeing 747, care îl transportă pe preşedintele Statelor Unite a aterizat pe pista aeroportului din Sankt Petersburg, la puţin timp după ora locală 14.05 (13.05, ora României), venind de la Stockholm. Obama a coborât pasarela avionului, cu paşi mici şi cu o mină serioasă, iar, după ce a salutat scurt cu mâna, s-a grăbit spre maşina sa blindată.

După o vizită de 24 de ore în Suedia, Obama va încerca, la G20, să obţină un sprijin cât mai larg posibil pentru o intervenţie militară în Siria, cu scopul de a pedepsi această ţară, acuzată de lansarea unui atac chimic mortal, la 21 august

Preşedintele rus Vladimir Putin, principalul susţinător al regimul sirian şi gazdă a G20, se opune unei intervenţii militare împotriva regimului de la Damasc, ceea ce preconizează o întâlnire tensionată între cei doi lideri la reuniunea internaţională consacrată în principal problemelor economice.

Înainte de reuniune, Obama trebuia să se întâlnească în particular cu premierul japonez Shinzo Abe, a cărui politică agresivă de relansare suscită critici din partea unor ţări, inclusiv a Statelor Unite.

Vineri, Obama urmează să aibă întrevederi cu omologii săi chinez, Xi Jinping, şi francez, François Hollande.

În cadrul acestor discuţii, Obama vrea să-şi întrebe partenerii cu privire la „tipul de sprijin politic şi diplomatic pe care ar putea să-l ofere eforturilor noastre de a face ca regimul sirian să dea socoteală”, a explicat pentru presă, joi, consilierul adjunct pentru securitate naţională al lui Obama, Ben Rhodes.

Rhodes a recunoscut că Washingtonul nu are aşteptări ca „toţi membrii G20 să ajungă la un acord privind calea de urmat în Siria, dată fiind, în special, poziţia rusă”.

Casa Albă este „foarte sceptică” în privinţa faptului ca Moscova să-şi modifice poziţia faţă de adoptarea unei rezoluţii, la ONU, care să conţină măsuri punitive la adresa Damascului.

Statele Unite „vor continua să comunice cu ruşii (…) despre certitudinea noastră cu privire la faptul că regimului lui (Bashar al-)Assad a comis” atacul de lângă Damasc, soldat cu 1.429 de morţi, potrivit serviciilor de informaţii americane, a anunţat consilierul.

„Dar, din nou, nu vrem să vedem o dezbatere asupra faptului de a afla dacă un atac chimic, pe care toată lumea l-a văzut cu proprii ochi la 21 august, a avut loc sau nu”, a avertizat Rhodes.

„Şi, la fel, nu vrem să întreţinem teorii” celor care au dubii în privinţa sursei acestui atacului, în timp ce Damascul şi Moscova au evocat responsabilitatea rebeliunii, a spus el.

Aceasta este cea de a doua vizită prezidenţială a lui Barack Obama în Rusia.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Dan Petrescu, prima apariție publică după ce a început chimioterapia! E mai slab ca oricând. Video
Capital.ro
Reguli la bloc, nu pot fi schimbate. Locatarii din apartamente trebuie să plătească și ce nu consumă. De ce nu putem avea apa gratis
Playtech.ro
'Preţ scump', greşeala de limbă pe care mulţi români o fac. Care este forma corectă
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB a primit o ofertă interesantă, dar s-a speriat de Kalașnikovuri: ”Ajung în sicriu acasă!”
MediaFlux
Superstiții de Revelion. De ce este bine să nu te prindă Anul Nou fără bani în buzunar
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend